Venezia. La grande bellezza

La Veneția am ajuns prima dată acum 10 ani. Am stat o zi. Am știut că e iubire eternă din prima clipă, dar n-am putut aprofunda. De atunci am tot așteptat să mă întorc și acum am reușit într-un final. După atâta vreme, amintirile se atenuaseră și cam uitasem cum stau lucrurile. A fost nevoie de o singură privire și de o singură adiere cu miros de mare pentru a reaprinde flacăra.

Din momentul în care faci primul pas afară din gară, intri în alt film și uiți că vii de undeva, dintr-un oraș aglomerat și gălăgios de peste mări și țări. Veneția este un univers de sine stătător, în care nu trebuie decât să te pierzi pe străduțe.

Teoretic, am ajuns acolo în extrasezon, într-o după-amiază de vineri, dar orașul era plin de oameni. Practic, însă, Veneția e împărțită în două. Sunt străzile principale, cu forfoteala lor continuă, cu turiști privind fermecați monumente sau vitrine, și sunt străzile lăturalnice, unde mica urbe își duce viața fără să țină cont de invadatori și localnicii își plimbă cățeii sau stau la discuții. Te poți lăsa purtat de fluxul de oameni sau poți coti pe primul gang la stânga și explora de unul singur cotloane liniștite, în funcție de inspirația de moment.

Apropo de cotloane liniștite, dintre cele 6 cartiere, sau sestieri, ale Veneției cele mai puțin aglomerate sunt Cannaregio, pe malul stâng, și Dorsoduro, pe cel drept. Noi am stat în primul, unde viața se desfășoară parcă în afara turiștilor și, dacă te scoli dimineața devreme și străzile-s pustii, a timpului. E plin de bărulețe simpatice, unde poți bea și mânca alături de localnici, la prețuri pentru localnici. De văzut vechiul Ghetou Evreiesc și de rezervat o masă pentru seara la Paradiso Perduto. Dorsoduro mi-a lăsat impresia unui colțișor mai retras al boemilor, unde găsești artă la tot pasul, de la Muzeul Peggy Guggenheim la micile magazine cu tablouri și sculpturi.

Nu o să mă apuc aici să menționez toate locurile ce trebuie vizitate la Veneția, pentru că nu am avut în minte și în planuri o listă strictă. Depinde foarte multe de cât timp ai la dispoziție. Dacă este vorba doar despre 2-3 zile, ca în cazul nostru, cred că e suficient să te plimbi pe străzi și să admiri orașul, care este un muzeu în sine. Pentru că s-a nimerit să fim acolo de 1 martie, zi în care diverse obiective turistice se putea vizita gratuit, am profitat ca să vedem Gallerie del’Accademia, clădire frumoasa, cu săli imense și tablouri de Tintoretto, Veronese sau Giorgione, Palazzo Grimani, care pe mine una nu m-a impresionat în mod special, și Ca D’Oro, o minunăție de palat, de la ale cărui balcoane poți admira Canale Grande.

Pe care Canale Grande aș sfătui pe oricine să facă o plimbare cu vaporetto. Și cum vaporetto este scumpicel așa individual, cel mai bine este să iei un abonament de zi, valabil 24 de ore, cu care te poți plimba oricând și spre oriunde.

Una peste alta, Veneția nu poate fi rezumată și nici asemănată cu nimic. Am fost în Amsterdam și Burges, „Venețiile Nordului”, și mi-au plăcut enorm, dar nu exista termen de comparație. Nu mi-am dat seama până în momentul în care am luat la plecare trenul de la Santa Lucia și am pornit-o spre uscat, că acestui loc îi lipsește ceva. Mașinile. Da, am stat acolo două zile. Da, nu am auzit claxoane, nu am simțit miros de gaze de eșapament, nu am stat la stopuri, nu m-am chinuit să fac poze cu casele vechi în care să nu se regăsească veșnicele dovezi ale prezentului modern. Și, totuși, abia când am plecat am realizat efectiv aceasta atât de binevenită lipsă.

Veneția nu este perfectă. Nici decadentă. Probabil era pe vremuri. E ca o femeie la vârsta a doua. Extravaganțele tinereții i se citesc pe chip și pe corp. Are riduri și defecte, are ziduri scorojite, pietre tocite și pontoane roase de apă. Cu toate acestea, Veneția rămâne o doamnă rafinată și educată și este aproape imposibil să nu ți se strecoare pe sub piele și să ți se lipească de inimă pentru totdeauna.

Despre cazare: B&B Alessandra. Un vis! Dacă vrei să stai într-o casă tipică venețiană, cu ferestre cu vedere la canale, cu mic dejun nemaipomenit servit în sufrageria familie, printre tablouri și antichități, mai bine de atât nu cred că se poate. În extrasezon, preţurile sunt bune, însă în rest e uşor scump. Dar la cât de bine e, cred că merită oricum.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s