Burano. Locul unde s-a vărsat curcubeul pe pământ

Veneția este minunată. Dar Burano este nemaipomenit. Iar pentru mine, care iubesc culorile în orice formă este un mic paradis. Mai ales că am avut un noroc incredibil de vreme superbă atunci când l-am vizitat.

Era 28 februarie, adică teoretic iarnă, dar în laguna venețiană de cum a răsărit soarele s-a încălzit instantaneu, așa că pe la 9, când am luat noi vaporetto erau deja vreo 15 grade, care spre prânz au ajuns pe la 20. Primăvară în toată regula, ce să mai. Barca face vreo 35-40 de minute până la Burano. În drum trece pe lângă San Michele, insula cimitir, și Murano, insula cu dantele și sticle colorate. Nu ne-am oprit pe niciuna dintre ele, am zis poate la întoarcere.

Așa că am coborât de pe vaporaș direct în țara culorilor. Pentru că asta e Burano. Fiecare casă este vopsită în altă nuanță: ai roșu, verde, albastru, galben, roz și cam orice altceva îți mai poți închipui. Ferestrele sunt și ele care mai de care aranjate și accesorizate. Este extraordinar. O fantezie, o feerie. Nimic nu pare să se asorteze cu nimic, dar cumva, în mod miraculos formează un ansamblu perfect și nu un haos vizual, așa cum ți-ai putea închipui.

Era sâmbătă dimineață, străzile abia abia începea să se trezească, bărcile încă moțăiau pe canale și localnicii își începeau timid activitățile obișnuite. Totul mi-a dat senzația unei zile de curățenie generală. Așa cum se făcea pe vremuri. Erau haine întinse frumos pe sârme, mături și fărașe se odihneau frumos lângă ușile caselor și mirosea totul a curat și proaspăt. Turiștii încă nu sosiseră și aveam senzația că-s undeva la țară, într-un sat liniștit și calm.

În Burano nu vizitezi ceva anume. Pur și simplu te plimbi. Iei fiecare stradă la rând, te uiți la case ca la tablouri și te minunezi de felul în care s-au gândit oamenii să combine culorile. Ne-am plimbat câteva ore, dar aș putut foarte bine sta acolo toată ziua. Undeva pe la prânz, am ieșit de pe o alee lăturalnică pe strada principală și am avut un mare șoc, dând cu ochii de o mare de oameni. Ieșiseră ca din pământ. Mă rog, ajungând din nou pe ponton la plecare, am realizat văzând vaporașul ce sosea înțesat de lume că am avut un mare noroc să ajungem acolo de dimineață, înainte să sosească valurile de turiști. Câteva ore de liniște fac toată diferența. Oricum, până la urmă nu contează. Locul este perfect indiferent cum îl privești.

Pentru mine Burano e țara minunilor, dar nu cred că trebuie să fii pasionat de culoare ca să apreciezi un asemenea loc și să te bucuri de toată nebunia cromatică.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s