Verona. O Romă mai mică

Am ajuns la Verona oarecum accidental. Căutam un zbor mai ieftin și nonmatinal spre Veneția și asta părea ce mai bună opțiune. Și cum nu mai vizitasem orașul înainte am zis să stăm o zi. Bineînțeles, tot ceea ce știam despre Verona înainte de ceva cercetări era faptul că acolo se găsește așa-zisul balcon al Julietei.

Am descoperit însă vă Verona e mult mai mult de atât. Mie mi-a lăsat impresia unei Rome mai mici. Mai mici din punct de vedere al dimensiunilor orașului, nu al monumentelor. Pentru că în Verona, am aflat și eu cu ocazia asta, se află unul dintre cele mai mari amfiteatre din lume. Locuitorii orașului sunt tare norocoși pentru că locul este extrem de bine păstrat, găzduiește tot felul de concerte și mă gândesc că nu este rău deloc să asculți, de exemplu, Tosca pe o scenă atât de impresionantă într-o noapte de vară.

Din categoria alte asemănări cu Roma, Verona are un râu, Adige, o grămadă de poduri ce-l traversează și un castel fain, Castelvechio, ce-l străjuiește.

Cum nu am avut prea mult timp la dispoziție, am zis că ar fi cel mai bine să ne plimbăm prin oraș și să vedem cât mai multe lucruri. Centrul este foarte compact așa că nu ne-a fost greu să facem asta. Mi-a plăcut tare mult strada principală, Via Mazini, încă pavată cu marmura originală, care-i așa de bine șlefuită și arată așa de fain, încât mai că-mi venea să mă descalț și să umblu în picioarele goale ca să simt textura mai bine. Pe timpul zilei, asemenea oricărei artere centrale, e zgomotoasă și aglomerată, etalându-și vitrinele și magazinele, dar seara se liniștește și are un are tare romantic și intim.

Apropo de romanțe, există un adevărat cult dedicat lui Romeo și Julietei în Verona. Prima dată am ajuns la presupusa casă a eroinei shakespeariene în weekend, când era o mare vânzoleală prin curte și oamenii așteptau care mai de care ba să atingă sânul drept al statuii Julietei, ba să urce la balcon și să se pozeze, ba să lase o scrisoare sau un lăcățel pe undeva prin curte, ba să scrie un mesaj pe vreun perete. Abia când am revenit luni dimineață și nu mai era nimeni pe-acolo m-am desprins nițel de imaginea comercială și m-am gândit la drama lui Shakespeare. Cică ar exista și o casă a lui Romeo și un mormânt al Julietei pe undeva, dar nu am stat să le caut.

Am preferat să mă mai învârtesc prin oraș fără o țintă precisă și să admir ferestrele clădirilor vechi, care m-au dus cu gândul la un mix între ceea ce văzusem la Veneția și ceea ce cred că se găsește prin anumite țări orientale.

Dacă vrei să ai parte de o vedere de la înălțime poți fie să plătești un bilet și să urci în Torre dei Lamberti (289 de scări), fie să nu plătești nimic și să faci o plimbare peste râu și în sus pe dealul de pe malul celălalt.

Trebuie neapărat să menționez, la capitolul delicii culinare, o lasagna excelentă pe care am mâncat-o la Caffe al Teatro.

Verona nu este un oraș impresionant. Nu este Roma, sau Veneția, sau Florența. Dar e o destinație frumoasă, încărcată de istorie și romantism, și poate reprezenta în mod clar un loc în care să petreci un weekend relaxat cândva în primăvară sau toamnă, mai ales dacă ai șansa să prinzi și un concert pe scena amfiteatrului.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s