Cinque Terre. Paradisul exotic de la mal de Mediterană

La Cinque Terre visez de mult. Orășele mici și colorate, ape albastre și verdeață cât cuprinde. Cum să nu-ți dorești asemenea magic amalgam. Am tot văzut poze pe la prieteni și am auzit impresii, dar nimic nu-i tocmai ca realitatea.

Te sui în trenul din La Spezia (unde ajungi cam într-o oră din Pisa, cu trecere și pe lângă Cararra și vedere la munții albi de unde se extrage faimoasa marmură) și o pornești pe sub munte, prin întunericul tunelului. Circa 10 minute mai târziu începi să zărești, pentru fracțiuni de secundă, mirifice sclipiri marine. Și apoi ieși dintr-o dată la lumină, cobori pe peronul din Riomaggiore și te întâmpină marea. E o senzație incredibilă. E ca atunci când eram mică și mergeam spre litoralul nostru și conduceau ai mei câteva ore și apoi, când ne apropiam, ne concentram care mai de care să zărim prima sclipire acvatică. Cu diferență că în Cinque Terre ajungi în câteva minute și peisajul te lovește cu toată forța imediat. Asta este prima impresie. Că ai intrat în gaura de iepure și ai ieșit într-o altă lume fantastică.

Apoi începe greul. Scările. Scările! Nu am urcat și coborât în toată viața mea câte scări am urcat și coborât în Cinque Terre. Mașinile nu au acces în zonă, decât undeva sus pe culme în niște parcări special amenajate, și tocmai în asta stă farmecul locului, dar și o accesibilitate ușor îngreunată pentru cei mai puțin obișnuiți cu activități fizice, sau mai în vârstă, sau însoțiți de bagaje voluminoase.

Noi ne-am cazat în Riomaggiore, la Ciao Bella, un bed & breakfast foarte ok. Camerele sunt măricele, aerisite, frumos decorate, baia este comună, dar nu e o problemă, lămâile sunt la discreție în copacii din curte, așa că poți să-ți faci oricând o limonadă, iar micul dejun se servește la cafeneaua proprietarului și constă în pizza sau focaccia, care, am descoperit cu ocazia asta, că intră foarte bine și dimineața. Riomaggiore este primul din cele cinci cătunuri liguriene, pornind din La Spezia, fiind urmat de Manarola, Corniglia, Vernazza și Monterosso al Mare. Trenul între fiecare dintre ele face 2, 3 sau 5 minute (și costă între 1,8 euro și 2,1 euro). O aruncătură de băț. Sau de barcă, pentru că există și opțiunea aceasta, dar este mai scumpă. Sau o oră-două de drumeție montană pitorească. Inițial ne gândeam și noi să o pornim la picior, dar ne-au împiedicat mai întâi niște nori aparent fioroși, dar trecători, și apoi un soare cam prea dogoritor. Oricum dacă ajungi în zonă, musai să le vezi pe toate cele cinci minuni. Fiecare are ceva special.

Riomaggiore are o plajă din pietre rotunde și frumos șlefuite, ascunsă de ochii lumii și ușor izolată de restul locului. (Este necesară încălțăminte specială dacă nu vrei să ai probleme.) Mai are un golfuleț simpatic unde seara oamenii se strâng să bea, să cânte sau, dacă se simte nevoia, să facă o baie nocturnă. Mai are și un turn, care are un ceas, care bate la fiecare oră exactă, și jumătate de oră, și mai oricând aleatoriu între. Aviz celor cu auz ascuțit care merg vara pe-acolo și doresc să doarmă cu geamuri deschise. Eu una am rezistat relativ bine, cu dopuri de urechi.

Manarola are o stâncă înaltă de pe care curajoșii fac sărituri extreme în apă. Mai are și cea mai faină terasă din vârf de deal, unde poți mânca niște super bruschette și o tartă cu lămâie numa bună, în timp ce admiri soarele afundându-se leneș în mare. Nessun Dorma îi zice și dacă s-ar asculta și cântecul de-i dă numele în timp ce stai acolo la apus sau răsărit, ar fi de-a dreptul epic.

Corniglia are ceeel mai lung drum, cu ceeele mai multe scări de la gară până în oraș. În niciun caz nu aș sfătui alegerea locului ca punct de cazare, pentru că nu-mi pot închipui cum ți-ai căra toate bagajele în sus pe deal. Mai are însă și cea mai pitorească marină cu ape albastre, pentru că nu se poate numi plajă, în care nu am apucat să facem baie pentru că ne-a prins ploaia. Și mai are și gelateria Alberto unde am mâncat cel mai bun sandvici de biscuite cu înghețată.

Vernazza are cea mai mișto piațetă cu vedere la golf și cea mai faină stâncă pe care te poți așeza să admiri marea, mai jos dacă dorești să fii stropit de valuri, sau mai sus, dacă dorești doar să le privești. Mai are și cele mai năstrușnice dușuri pe care le-am văzut eu vreodată, care-s ascunse în grota de sub biserică și pe care trebuie să le încerci musai dacă ajungi pe-acolo pe timp de vară.

Monterosso are singura plajă cu nisip, umbreluțe și șezlonguri, așa pe stilul clasic lejer, dar și cea mai turcoază apă și cea mai impresionantă deschidere către Mediterană. În ziua în care am ajuns noi acolo, cel puțin, munții, și norii, și marea îmi dădeau impresia că mă aflu undeva în niște insule exotice de prin America de Sud și, în curând, o să zăresc în depărtare și corăbiile venind. Mai are și un centru vechi simpatic, unde am mâncat nemaipomenit de bine la Da Eraldo. Așa un platouaș cu prosciutto, parmigiano, pesto și alte bunătăți specifice, plus niște pâinici făcute acolo pe loc și absolut geniale.

Toate cinci orășelele au case colorate și vesele, grădini cu lămâi, portocali, mandarini, tufe imense de leandrii și flori colorate care mai de care, străduțe înguste și umbroase pe care să te pierzi când soarele strălucește prea tare, cafenele și bărulețe unde poți mânca bunătățuri de toate felurile, localnici ce stau pe băncuțe și își duc viața cu calm, ca pe la noi pe la țară, pisici leneșe care lâncezesc pe unde apucă și un aer atât de relaxat și atât de degajat, încât uiți cu totul cine ești și, pe cât de siropos sună, faci exact ce-ți spune inima. E absolut minunat. Te rupi total de traiul cotidian, iar asta e lucru mare când vii dintr-un oraș gălăgios și ai un loc de muncă stresant. Aici tot ce trebuie să faci este bei un frappe, să admiri peisajul și să te răcorești din când în când cu o baie. Un paradis, ce să mai. Așa că dacă vreți vreodată să vă simțiți ca-n insule, fără să pierdeți zile întregi pe drumuri și să cheltuiți o grămadă, ăsta este locul pe care-l căutați fără să știți.

Eu una nu aș mai fi plecat de acolo, dar a trebuit să mă mobilizez și să iau trenul spre magnifica Siena.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s