Siena. Când tot ce poți spune e UAU

Din Cinque Terre în Siena trebuia să ajungem pe la 7 seara. Dată fiind greva feroviară, am descins abia pe la 22.30. Autobuzele despre care citisem eu că ne-ar duce la cazare fie nu existau, fie nu mai circulau, așa că am luat-o pe jos. Orașul e undeva sus pe deal, dar oamenii s-au gândit la turiștii împovărați cu bagaje și eu construit niște mega scări rulante, care te duc fain frumos de la gară până la artera principală. De acolo tot înainte până intri pe una dintre vechile porți și iar înainte. Ca să ajungi în centru.

Începuse să plouă încet, străzile era semi-animate, eram practic în celălalt capăt al orașului vechi și am înaintat destul de greu până la cazarea aflată undeva la 5 minute de piața centrală. Am stat la Casa Laura, un bed & breakfast, fără breakfast, dar localizat într-un vechi palazzo, cu camere înalte, tavane boltite și cea mai amabilă proprietară posibilă. Era târziu și eram taaare obosite, dar am zis că avem o singură seară la dispoziție și am putea să dăm o tură rapidă prin oraș înainte de culcare. Așa că ne-am aruncat bagajele, ne-am îmbrăcat pentru că era destul de răcoare și am ieșit din casă. Atmosferă de oraș vechi, cu străzi înguste, încadrate de clădiri vechi. Foarte frumos, dar nu extraordinar.

Până am dat cu ochii de Campo. Campo este piața centrală din Siena. E o chestie imensă, impresionantă, cred piața cea mai frumoasă pe care am văzut-o în Italia și nu numai. Efectul a fost cu atât mai puternic cu cât ploaia tocmai se oprise și toată piața și clădirile erau învăluite de niște cețuri aproape nepământene. Mi-au trebuit câteva minute să-mi revin din uluială și fascinație. Piața este așezată în pantă și se desface asemenea unui evantai gigantic. La bază se află Palazzo Pubblico, cu tot cu Torre del Mangia, iar de jur împrejur sunt tot felul de clădiri impozante. Este cred piața perfectă!

La două-trei străduțe mai încolo, am rămas iar gură-cască dând nas în nas cu domul. Citisem undeva că este al treilea ca frumusețe după Milano și Orvieto, și este într-adevăr superb, cu modelul său dungat alb-negru, care pornește de afară și se continuă și înăuntru. Din păcate, turnul nu se vizitează, dar poți avea parte de un tur pe sub acoperișul domului, pentru o vedere de sus, atât a interiorului, cât și a exteriorului.

Foarte frumoasă pe întuneric este și Piazza dei Salimbeni. Nu-mi pot da seama de unde vine imaginea impecabilă, dar tind să cred că ține foarte mult de o iluminare foarte bine gândită, plus cadrul efectiv.

Cum afară se făcuse destul de frig și ne resimțeam, ne-am retras la culcare. Eu una am avut un somn destul de scurt și, trezindu-mă pe la 6, am zis să-i las pe ceilalți în liniște și să văd cum e și orașul matinal. La fel de frumos. Piața era chiar mai faină cu barurile dimprejur închise și fără niciun om, așa că după ce m-am spălat pe față la fântâna centrală, am stat și m-am uitat la rândunelele de se-nvârteau în jurul turnului și m-am minunat iarăși de cât de frumos poate fi locul ăsta. Pe la 7 lucrurile au început să se anime. Au apărut mașinile de gunoi, măturătorii, oamenii unul câte unul fluierând au deschis magazinele și terasele, au ieși să-și plimbe cățeii sau să alerge. Și a început o nouă zi. În care ne-am plimbat pe străduțe, ne-am cumpărat panforte (bunătate dulce toscană pe care abia ce-am descoperit-o și o declar numa bună), am vizitat domul, ne-am suit în turn ca să vedem piața de la înălțime și apoi ne-am coborât și ne-am așezat pe dalele de piatră ca să o vedem din nou, de la nivelul solului. Oricum ai lua-o e ceva deosebit.

Vremea extrem de schimbătoare a contribuit cred și ea la sporirea farmecului orașului. L-am văzut pe ploaie, învăluit în aburii de după, cu cer limpede la răsărit, învăluit complet în cețuri o oră mai târziu, iar senin și umbrit de nori albi și pufoși, apoi plouat cu soare și tot așa. O nebunie meteorologică minunată.

Până la urmă, analizând motivele pentru care Siena ne-a răvășit vizual în asemenea măsură, am concluzionat că este vorba probabil de combinare scalei relativ reduse a orașului cu elementele extrem de grandioase. De uluiala pe care o simți când ieși de pe o străduță îngustă și te trezești în ditamai piața și te simți mic. Cred că ăsta este secretul. Oricum, rămâi cu o impresie destul de puternică și cu dorința clară de a reveni. Noi am plecat însă mai departe, spre zona rurală a Toscanei.

 

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under Călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s