Toscana rurală. Da, e fix ca în filme!

Gladiator, The English Patient, Under the Tuscan Sun, hai și Twilight. Toate au avut ceva scene filmate prin Toscana. În cazul tuturor m-am minunat de ce-am văzut și m-am gândit cum ar fi să calc și eu pe unde au călcat personajele lor. Toscana era deci pe bucket list-ul meu, dar nu speram să ajung acolo așa de rapid. Pare-se însă că visurile pot deveni realitate, cu nițică planificare și voință plus, normal, ceva bani. Așa că după scurta descindere în Siena, am pornit-o spre colinele toscane.

Dacă tot am mers până acolo, am zis să facem lucrurile cum trebuie. Să ne luăm mașină, să ne cazăm la țară și să cutreierăm pe unde poftim. Am stat într-un loc idilic. San Giorgio Agriturismo. O fermă construită pe la 1400 sau ceva de gen, renovată evident, dar păstrată în stare perfectă. Totul foarte rustic, dar extrem de confortabil. Cu tavane boltite și bârne de lemn, cu pardoseală din piatră, cu ferestre și obloane verzi, cu mobilă veche restaurată, camere răcoroase în care se doarme excelent și un șemineu imens în bucătăria comună. Plus o grădină nemărginită de ziduri, o piscină cu vedere la dealuri și chiar și niște oi. Iar cel mai fain, dar cel mai fain lucru la ferma asta, este că la lăsarea serii, se umple de licurici. Da, licurici! A fost pentru prima dată în viață când am văzut asemenea minune. Primul licurici îl zărisem în Cinque Terre și mă entuziasmasem maxim, dar să stai pe marginea unei piscine pe întuneric, să te uiți la stele și să fii înconjurat de luminițe zburătoare este ceva absolut incredibil. (De reținut că apar doar în perioada de dinainte tăierii grâului, adică undeva în iunie-iulie.)

Am avut două zile în Toscana rurală. În prima am făcut un circuit, cu puncte principale de interes Pienza, Montepulciano și Montalcino. În drum spre, am mai oprit probabil de zeci de ori doar ca să facem poze cu lanurile de grâu, cu colinele înverzite, cu livezile de măslini, cu chiparoșii perfect aliniați, cu vilele și fermele cocoțate pe dealuri, cu norii, cu cerul și mai orice altceva. Un popas mai extins l-am avut în locul magic numit Bosco della Ragnaia. Care este o pădure plină de mesaje, sculpturi și elemente cu diverse semnificații mai mult sau mai puțin ascunse. Ziua e o incursiune foarte interesantă, însă mă gândesc că pe întuneric ar putea deveni ușor creepy.

Pienza ne-a surprins extrem de plăcut. Deși eu una așteptam cu mai mare interes celelalte două opriri, cred că acest orășel liniștit a fost preferatul meu. Străduțe înguste necirculate de mașini, ghivece cu flori, tufe verzi și tot felul de vegetație la ușile, porțile și ferestrele caselor. Pe una dintre laturile orașului este o alee ce pornește dintr-un capăt și se termină în celălalt și oferă o vedere panoramică spre întreaga vale ce se întinde în jur. La Gelateria BuonGusto am mâncat o suuuper înghețată, făcută dacă puteți crede din kiwi și spanac. Țineți cont că eu tolerez spanacul doar sub formă de salată, dar în niciun caz nu-l iubesc. Culmea este că tipul de vindea ne-a spus că iubita lui e din Timișoara și că se gândesc să aducă gelateria și în București. I-am zis că-l așteptăm cu brațele deschise.

Montepulciano este ceva mai mare, are o piațetă centrală cu o biserică destul de minimalistă și sobră, dar cu aspect interesant, străzi înguste și șerpuitoare, și o grămadă de magazine în care se găsesc tot felul de vinuri specifice zonei și extrem de apreciate. Ce e fain la multe orășele toscane este că, fiind așezate la înălțime îți oferă o panoramă minunată asupra zonei din jur. Lucru valabil și pentru Montepulciano.

Finalul zilei ne-a prins în Montalcino. Am ajuns după ora 8, deci se cam închisese tot și era destul de amorțită atmosfera. Erau ceva oameni pe la terase, am zărit o biserică frumoasă și un castel. Însă cel mai spectaculos lucru în Montalcino a fost, de departe, apusul. Să vezi cu se pierde un soare roșu aprins între colinele verzi și dealurile aurii nu e tocmai rău. Final de zi mai perfect nici că se putea.

A doua zi, ne-am luat la revedere de la piscină și liniște și am pornit-o spre Florența. Am făcut o oprire mai lungă în San Gimignano, orașul cu cele mai multe turnuri medievale ce au rezistat trecerii timpului. Pare-se că, în perioada medievală, în zona Toscanei, toată lumea își construia propriul turn ca semn al importanței și distincției, iar în caz de conflicte între familii rivale, turnul învinsului era dărâmat. Dacă în Siena se văd doar numeroase rămășițe ale vechilor turnuri, San Gimignano se laudă cu aproximativ 14 turnuri ce stau încă în picioare. După ce am admirat turnurile până ne-am săturat, ne-am tratat cu o super înghețată, luată de Gelateria Dondoli, pe scările pieței centrale.

Apoi am pornit-o spre zona Chianti. Inițial planul era să o parcurgem lent, să admirăm peisajul, să ne oprim pentru poze și alte asemenea. Atâta doar că în urma unor încurcături de drumuri și estimări eronate ale orelor, și mai ales pentru că trebuie să fim cu mașina în Florența la ora 18 punct, altfel am fi fost taxate, a trebuit să facem o trecere în revistă extrem de rapidă a faimoasei Via Chiatigiana. Ce-am zărit din zborul mașinii pe serpentine, a fost un drum tare pitoresc, care urca destul de sus și aducea mai mult a munte, decât a deal. Era plin de conifere și aer curat și, pe alocuri, printre ele, vii frumos aranjate și verzi. Așa că, având în vedere încheierea oarecum abruptă a periplului rural toscan, am concis clar că trebuie să revenim să termină ce am început.

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under Călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s