Robbie Williams. He freakin entertained us!

Nu am fost niciodată megafan Robbie Williams. Sau Take That. Mi-au plăcut unele dintre cântecele lui la vremea lor, când încă nu descoperisem muzici mai profunde şi dramatice de hipsteri şi cunoscători. Am fredonat pe Feel sau Angels şi am apreciat variaţiuni atipice precum Trippin sau Me and my monkey. Iar acum vreo 3 ani, când nişte prieteni buni mi-au zis: “Hai cu noi la Amsterdam la Robbie Williams”, le-am râs în nas şi le-am răspuns: “Am chestii mai importante de văzut.” Un soi de “I’ve got bigger musical fish to fry.” M-au înnebunit vreme bună după cu cât de mişto a fost.

Aşa că, atunci când s-a anunţat concertul de la noi, mânată uşor şi de sentimentul panicar că alte cântări de amploare nu am pe vara asta şi nah, dacă vine până aici nu pot spune nu, am zis că-mi iau bilet. Pornind de la preţurile unor evenimente echivalente de pe Arena Naţională am estimat eu că un gazon A mă va costa undeva la 250 de ron. I-aş fi dat. Apoi am fost plezniţi cu preţurile reale. Am făcut calcule mentale şi am concluzionat că nu merită Robbie 100 de euro practic şi-l putem vedea şi din zona normal, deşi ştiam va fi undeva la mama naibii.

Trecut-a vremea şi venit-a şi ziua concertului. Zi toridă în Bucureşti. Deschiderea porţilor anunţată la 16, Delia şi Lomar Lamar Lemar sau cine naiba e el, că nu am catadicsit să aflu, în deschidere. Complet irelevant pentru mine. Auzisem că Robbie începe la 21, aşa că m-am prezentat la porţi cât mai târziu cu putinţă pentru a evita canicula diurnă. Adică pe la 20.20. Intrarea extrem de lejeră m-a făcut să cred că poate vom avea parte de o organizare bine pusă la punct. Fals!

Se pare că s-a trecut la un nou standard de complicare a lucrurilor şi, în loc de clasicele jetoane, e pe bază de card acum. Pentru care carduri se stătea la coadă să zicem 20 de minute. Iar apoi se pornea cu ele fain frumos şi se aşeza la coada de băutură. Unde se stătea o oră sau mai mult. Într-o căldură şi înghesuială oribilă. Eu n-am rezistat. Am cumpărat o cupă de îngheţată, care era singura chestie rece achiziţionabilă rapid pe bani, mi-am abandonat oamenii şi am plecat în căutarea altor posibilităţi de hidratare. Am sondat terenul la ambulanţă, n-aveau. Am dat peste o breşă undeva lângă standurile cu băutură, unde un paznic de baxuri de apă şi cola, după numeroase rugăminţi şi ameninţări ne-a dat pe sub mână câte o sticlă de 2 litri de Dorna. 10 lei bucata. Era clocită dar ce mai conta. Apa a fost un lux la concertul ăsta.

AAAnyway. Eram deci toată asudată, enervată, relativ hidratată când s-a făcut 21. Şi a început muzica. Măi domnule, am fost complet luată prin surprindere. A început excelent, cu Let me entertain you. Sunet perfect, vocea cum trebuie, formaţie exemplar coordonată. Am uitat instant de căldură şi de nervi. Mă rog, eram atât de departe încât nu vedeam mai nimic, doar aşa pe ecrane. Am realizat din nou cu această ocazie că urăsc să stau în spate la concerte. La piesa a doua deja mă ofticam profund că nu am dat 5 milioane pe un golden măcar, ca să fiu acolo în faţă să apreciez mai bine. Am suferit cât am suferit de depărtare, dar am avut suficient loc să dansez. Am dat din mâini pe Moonsoon, m-am minunat de cât de bine sună live Supreme, m-am emoţionat aşa niţel pe No regrets şi am dat şi eu din posterior cum făcea Kylie odată demult pe Kids.

Şi aşa s-au scurt destul de rapid aproape două ore de concert. Mă rog, când imboldul este puternic şi scena te cheamă la ea, nu prea poţi rezista. Aşa că am decis să remediez neajunsul principal al serii la bis, când am întreprins o şmecherie, nu spui ce, şi am ajuns în zona diamond. Extaz ce să mai. Pe Bohemian Rapsody alergam spre mulţimea din jurul scenei, pe Freedom îmi făcusem loc până pe la jumătate ei, pe She’s the one eram prin rândul 4, pe Angels dădeam din coate cât mai subtil, iar pe My Way am fost front row. (Pot spune că în general nu-mi plac coverurile, iar pe cele gen We will rock you de pe la mijlocul concertului le-aș fi scos cu totul, însă la bis m-am bucurat și eu ca tot omul să aud un Queen și Sinatra cântate bine de tot.)

Am fost taare fericită să ajung în față, așa cum trebuie la un concert care merită. Pentru că Robbie Williams a făcut un concert care a meritat din plin. Zic eu că dacă un cântăreţ poate determina un cârcotaş muzical cu așteptări destul de ridicate cum sunt eu să se bucure de muzică fără prea mari pretenții, asta e deja o mare realizare. Omul chiar știe să umple scena, stă foarte bine cu vocea în ciuda trecerii anilor și a ședințelor repetate de dezintoxicare, interacționează cu publicul exact cât și cum trebuie, este susținut de un band bine legat și, ce mai încolo și-ncoace, face un suuuuper spectacol. Cui îi mai trebuie apă în atare condiții?!

IMG_5209

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under Evenimente, Muzici

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s