Florența. Marile monumente și micile momente.

Inițial, ajungând în Florența, după atâtea zile petrecute în liniște în orășelele din Cinque Terre, în Siena sau la ferma din Toscana, m-am simțit parcă din nou aruncată în iureșul orașului mare. De la autobuzul aglomerat, la traficul gălăgios și la căldura din camera în care ne-am cazat, am crezut că voi avea parte de un final de periplu italian nu tocmai satisfăcător. A fost doar prima impresie, datorată schimbării abrupte de atmosferă.

Apoi am pornit-o spre centru și a început magia. Domul! Domul din Florența este o minune arhitecturală. Este o dantelărie dăltuită în marmură albă, roz și verde. Este o sculptură fină de porțelan luată, mărită cu lupa și așezată în mijlocul orașului. Spuneam de acel top 3 și domurile din Milano, Orvieto și Siena. Siena nu este în niciun caz peste, Orvieto nu l-am văzut, iar Milano, din câte îmi aduc aminte este impresionant, dar nu aș putea spune dacă mai mult sau mai puțin.

Piazza della Signoria. Peste care tocmai se cobora soarele la apus când am ajuns și era umplută de acordurile unei orchestre. Și apoi statuile cele multe și perfecte, și oamenii așezați pe scări și la terase, și sentimentul de dolce far niente. Ponte Vecchio, luminat în toate culorile curcubeului, pentru că aveau loc ceva festivități în cinstea orașului (mă rog, mie îmi place să cred că în cinstea sosirii mele și a pasiunii mele pentru culoare). Festivități al căror punct principal era reprezentat de o petrecere privată pe malul râului Arno, în cinstea primarului orașului, la care am ajuns în mod complet neașteptat și noi, fără să facem nimic altceva decât să-i zâmbim celui mai frumos bodyguard posibil, și la care am ascultat muzica formației ce cânta live, am ciocnit un pahar de șampanie și am făcut o plimbare cu barca pe râu în timpul căreia am fost servite cu sushi. Nu, nu inventez nimic! Iar ca să fie totul perfect, seara s-a încheiat pe treptele Galeriilor Uffizi, în sunetele viorii unui trubadur modern.

Având doar două zile la dispoziție, am decis să avem program de voie, fără muzee, cozi și alergătură. Așa că ne-am învârtit pe străzi, prin piețe și magazine. Singurele puncte de interes pe care ni le-am setat pentru prima zi au fost Mercato Centrale pentru prânz și Piazzale Michelangelo pentru apus.

Mercato Centrale este vechea piață care la parter încă mai îndeplinește această funcție și unde poți găsi din toate, de la fructe, legume, cărnuri, brânze și orice altceva între și în afara, iar la etaj s-a modernizat, fiind un ansamblu mixt, dar unitar de restaurante pentru toate gusturile, ce servesc cam tot ce ți-ai putea dori pe specific italian, de la pizza coaptă în cuptor cu lemne, la pește și fructe de mare pregătite la grătar, la paste perfect asezonate, la înghețate și deserturi îmbietoare. E un loc tare pitoresc și autentic hala asta, mai ales că e înconjurată de tot soiul de tarabe, care se găsesc prin întreg centrul de altfel, la care servesc diverse minorități etnice, ca să spunem așa, de unde îți poți cumpăra mai ales chestii de piele, la prețuri mai mult decât accesibile, dacă te pricepi puțin la negociere. (Mi-am luat două genți faine de piele cu 60 de euro.)

Piazzale Michelangelo e locul de sus de pe deal, care-ți oferă o super vedere asupra orașului, așa că ne-am gândit noi că ar fi perfect pentru văzut soarele cum se pierde după munți. După ce am urcat ceva scări, de data asta mult mai ușor, având exercițiul din Cinque Terre și ne-am oprit undeva pe parcurs să ne odihnim pe iarbă în Giardino delle Rose, am ajuns și în vârful dealului. Care vârf este, în fapt, mai sus de piața propriu-zisă și găzduiește Basilica di San Miniato al Monte. Unde iară am avut parte de un moment mirific, intrând în această catedrală imensă și goală, în care răsuna o orgă și ultimele raze de soare se strecurau leneșe prin geamurile rotunde. Piele de găină și fiori pe șira spinării! Într-un final, ne-am dezlipit urechile și am coborât în piața unde trebuia inițial să ajungem. Aici lucrurile erau mult mai pământene, de la mulțimile de oameni îngrămădiți pe scări și trotuare,  la tarabele cu produse tradiționale preponderent culinare (am testat niște tortellini al prosciutto excelenți). Oricum ar fi, aș zice că undeva pe acest deal, mai sus sau mai jos, trebuie să te afli ca să experimentezi de un apus ca la carte.

Plecând de aici, am avut parte probabil de ceeeeel mai impresionant moment din toată excursia mea. Pe când eram în Cinque Terre hotărâsem că nimic nu este  mai potrivit drept coloană sonoră pentru periplul nostru italian decât melodia The Beatitudes din La Grande Bellezza. Așa că vă puteți imagina cum m-am simțit, coborând obosită treptele către centru și văzând dintr-o dată o grămadă de baloane de săpun ce zburau fix pe muzica asta. Nu mi-a venit a crede. Aproape că am început a plânge de fericire și uluire. Cât noroc, câtă coincidență, câtă potrivire! Un rezumat perfect a tot ceea ce am simțit eu în 8 zile, luat și sintetizat în 5 minute ireale.

Ultima noapte petrecută în Italia am încheiat-o cu niște băieți tare simpatici care s-au conformat atunci când le-am cerut o experiență nocturnă tipic italiană și ne-au dus în Piazza Santo Spirito, unde am găsit exact ceea ce căutam. O piață plină de viață, un soi de sentiment de Vama Veche, cu oameni așezați pe la terase, pe treptele bisericii, pe jos, prin părculețul central, cu zumzăiala discuțiilor neprotocolare specifice latinilor, cu băutură, cu râsete și glume și voie bună.

Seara s-a lungit destul de mult, fapt pentru care ultima zi a fost una destul de leneșă. Am ajuns întâmplător pe acoperișul clădirii  la Rinascente, unde se află un restaurant unde poți sau nu mânca, dar poți în mod clar admira Florența de sus fără niciun cost. În rest ne-am mai plimbat la întâmplare prin oraș, am revăzut piața nocturnă din seara precedentă și pe lumină, de data asta gâzduind ceva târg cu diverse produse home-made și hand-made, am cumpărat suveniruri, am mâncat un ultim gelatto și ne-am luat la revedere.

Până la urmă, Florența s-a dovedit a fi busuiocul de pe pizza, pestoul de pe paste, bezeaua de pe tarta cu lămâie, finalul apoteotic al unei călătorii aproape inițiatice, care s-a încheiat oficial la fel de spectaculos pe cum s-a desfășurat, cu un apus înflăcărat călător pe aripa avionului, rederularea celor mai faine momente și promisiunea revenirii cât mai curând.

 

 

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under Călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s