Stockholm. Cuprins.

Așadar ne-am luat Stockholm Card. Asta înseamnă că am alergat, am vizitat și ne-am culturalizat ca nicăieri în altă parte. Pentru că Stockholm Cardul include toate muzeele, palatele și obiectivele posibile și dacă tot dai banii pe el, e cazul să ți-i scoți cumva. Cu o planificare atentă și eficientă, poți acoperi o parte dintre ele. Oricum e pe bază de prioritizare, pentru că nu ai cum fizic să le faci pe toate în 5 zile. Mai ales pentru că, majoritatea, au cel mai stupid program muzeistic posibil, orele de acces variind undeva între 10-17 și 12-16. Nu toate locurile și lucrurile pe care le-am văzut au meritat timpul, așa că voi încerca să fac o scurtă categorisire subiectivă referitoare la ceea ce am reușit noi să accesăm.

Lucruri care merită văzute cu sau fără Stockholm Card. Adică aș plăti oricum să le văd.

Royal Palace. Aparent, unul dintre puținele palate regale în care suveranii încă mai locuiesc și pot fi vizitate de public. E locul în care am stabilit că suedezii clar aveau în trecut o pasiune pentru opulență în general și candelabre în particular. În prezent, candelabrele au rămas, dar opulența s-a mai domolit și subtilizat.  În aceeași clădire se mai găsește și Gustav III’s Museum of Antiquities, care, în principiu, înseamnă una bucată sală frumoasă cu statui. Dacă ai cardul și tot ești acolo, poți să o vezi.


Drottningholm. Un soi de reședință de vară regală, ce mie mi-a lăsat impresia unui Versailles în miniatură, atât datorită interioarelor luxoase, cât și grădinilor superb amenajate. Se accesează destul de ușor, via metrou plus autobuz, e așezat pe malul lacului și poate constitui un loc excelent pentru picnic și relaxare verde. În parcul castelului se mai poate vizita și Chinese Pavilion, un fel de Orangerie asiatică.

Prince Eugen’s Waldemarsudde. O vilă regală superbă, cu niște decorațiuni impecabil realizate și păstrate. Vila include și o galerie de artă, neimpresionată, și un restaurant tare cochet, desprins parcă din alte vremuri, în care am mâncat foarte bine.

Stadshuset. Adică primăria și locul în care se desfășoară banchetul de după decernarea premiilor Nobel, deci nu tocmai locaș sărăcăcios. Săli imense, candelabre elaborate, pereți înveliți în foiță de aur, ce să mai, frumos. Are și un turn în care se urcă din 45 în 45 de minute cu programare, dar care oferă o vedere faină asupra orașului așa că merită efortul planificării.

Skansen. Este un soi de muzeu al satului și mini grădină zoologică. Practic un parc în care sunt aruncate la un loc case și ferme vechi suedeze, reni, urși și foci. Eu am mers acolo cu un scop clar, pentru care aș fi plătit și în plus. Să mă plimb printre lemurieni. Ceea ce am și făcut și a fost ge-ni-al! Poate cea mai tare experiență a vacanței mele.

Lucruri care merită cu Stockholm Card. Adică dacă tot l-ai luat și reușești să-ți faci timp, sunt chestii faine pe care le poți vedea.

Moderna Museet. Unul dintre puținele locuri cu program lung (până la 20) în care am descoperit cu interes, pe lângă ceva instalații contemporane moderniste, un Dali, un Picasso, un Matisse, un Pollock, plus niște Andy Warhol. Dacă ai timp și te pasionează arta e musai să-l vezi.

Fotografiska Museet. Muzeul fotografiei în care am văzut câteva expoziții foarte faine și care are la ultimul etaj un restaurant care arată excelent, cu vedere superbă către centru și în care cred că se mănâncă foarte bine. Aici programul este chiar mai extins (până la 23).

Hallwyl Museet. Este practic vila unor nobili suedezi de pe la 1900, care arată și în prezent cum arăta la vremea respectivă și uimește prin facilitățile extrem de moderne cu care era și este dotată, printre care se număr încălzirea centrală, iluminatul electric, plus lucruri precum o sală de sport și o alee de bowling.

Lucruri care nu merită nici cu Stockholm Card.

Skokloster. Castel pentru care trebuie să schimbi ceva mijloace de transport și la care ajungi destul de greu. Este așezat pe un domeniu foarte frumos, în mijlocul naturii și al unei livezi superbe, dar nu are nimic deosebit care să justifice drumul și timpul pierdut. A fost practic cea mai mare țeapă pe care ne-am luat-o, mai ales datorită sfaturilor “avizate” ale câtorva suedezi din aceia competenți despre care spuneam.

Rosendal și Ulriksdal. Două castelașe ok, așezate în mijlocul unor parcuri verzi și frumoase, dar care, dacă ai văzut Royal Palace sau Drottningholm, nu-ți mai pot spune nimic. (Cu toate că salonul de zi din cel de-al doilea este una dintre cele mai frumos aranjate camere pe care le-am văzut vreodată.)

Gröna Lund. Parcul de distracții al orașului, care e destul de înghesuit după părerea mea, comparativ cu Tivoli din Copenhaga de exemplu. Cum nu mă pasionează atracțiile bombastice și teribile nu m-a impresionat.

Skyview. Care presupune, în principiu, să te sui într-o bilă, care urcă pe o altă bilă, din vârful căreia vezi orașul de sus. Panorama este mai bună din turnul primăriei, așa că nu are rost să te complici.

Kaknästornet. Sau turnul de televiziune, e așezat undeva mai departe, în mijlocul unei păduri, ajungi la el cu autobuzul 69, și poți vedea și de aici orașul de sus, mâncând în același timp o prăjitură la restaurantul din vârf. La fel ca în cazul de mai sus, se vede mai bine din centru.

Vasamuseet, care e, practic, un muzeu construit în jurul unei mari nave de luptă din vremuri de demult. Ok, e imensă și bine păstrată nava, dar pe mine nu m-a dat pe spate. Presupun că dacă ești fascinat de nave și alte asemenea, poți încerca.

Riddarholmen Church. E biserica în care sunt îngropați monarhii suedezi. Merită admirat din afară turnul dantelat, dar interiorul nu impresionează prin nimic.

Nordiska Museet. Muzeul dedicat Suediei, cu haine, bijuterii, mobile și altele. E găzduit de o clădire impozantă, dar poate fi sărit.

Royal Stables. Cinci cai plus câteva mașini frumoase ce-i drept, dar nu se justifică efortul de a fi acolo la oră fixă (13 sau 15), atunci când au loc tururile ghidate care țin și 60 de minute pe deasupra.

 

Alte informații în Introducere și în Încheiere.

Documentarea fotografică s-a făcut cu un aparat Canon Eos 100D, pentru care le mulțumesc celor de la Canon Romania.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s