Agenda subiectivă. Săptămâna 19 – 25 octombrie.

Luni

Azi eu am petrecere aniversară, deci nu mă preocupă altele. Oricum lunea-i leneșă și nu prezintă prea multe opțiuni.

Marți

La Humanitas Cișmigiu începe sezonul de toamnă-iarnă al Serilor Italiene. Iar primul eveniment al seriei este Cuvinte în muzică. Muzica din cuvinte”, o dezbatere muzicală despre cantautorii italieni de la începutul anilor ’70, moderată de Răzvan Galoș și animată de tinerii Robin și Vladimir Proca, de la Robin and the Backstabbers, ce-și vor aduce de data acesta și tatăl la microfon. Se lasă și cu cântare.  

Alternativa italiană este Inspired by Italy, la Sala Radio. Aici lucrurile sunt axate însă doar pe muzică, mai clasică de data acesta, cu ocazia evenimentului de deschidere a celei de a zecea ediţii a Festivalului de Muzică Veche Bucureşti și a concertului  Orchestrei Baroce a Uniunii Europene.

Miercuri

Pentru cei interesați de oraș și cum se mai transformă el, la Halele Carol are loc evenimentul intitulat București Sud. Despre cum se dezvoltă această zonă a capitalei, analizând pe de o parte noile inițiative culturale, sociale și de business, și pe de alta, transformarea spațiilor industriale ale orașului. Asta ca să nu mai bântuim doar fostele fabrici și uzine pe la evenimente, ci să mai și aflăm lucruri despre ele.

Joi

Dacă doriți să experimentați niște muzici faine frumoase plăcute, puteți da o fugă la concertul Oigăn, care se leapădă de toate trupele și vine să ne cânte singurel la Fratelli Espresso Bar by GensDuBien.

Vineri

De pe 23 până pe 29, ca în fiecare toamnă, cele mai importante filme de la Cannes ajung și la noi. Selecția este variată și ar trebui să satisfacă gusturile celor mai pretențioși cinefili, iar bilete s-au pus deja în vânzare, așa că aruncați un ochi și achiziționați ce considerați potrivit. Eu nu vreau să ratez Lobster, The Assassin și Tale of Tales. Les Films de Cannes a Bucarest, la Cinema Studio, Cinema Pro și Cinema Elvire Popesco.

Sâmbătă

Dacă e weekend sunt și concerte cât cuprinde. În Club Control, vine Travka, prezență mai rară live, așa că profitați dacă aveți cum. Iar dacă doriți altceva, puteți încerca la SONOR IV la Halele Carol, cu Șuie Paparude, Sophisticated Lemons, Otherside și Altom.

Duminică

Cine dorește să scape de mahmureala zilei de sâmbătă folosind principiul cui pe cui se scoate, poate da o fugă pe la Dianei 4, unde se întâmplă reMIX your WINE / reTASTE your WINE, pentru niște degustare de vin și mai ales un bruch care sună foarte bine. Altfel, program de voie. 

Advertisements

Leave a comment

Filed under Evenimente

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s