Madrid. Amor a primera calle. 1.

Pot spune că, atunci când vine vorba de Spania, mi-am dorit dintotdeauna să ajung în Barcelona. Madridul nu a reprezentat niciodată o destinație specială din punctul meu de vedere. Analizând însă la un moment dat posibilele locuri cu care mi-aș putea umple cele două zile libere de la final de noiembrie început de decembrie, dând peste ceva oferte bune la RyanAir și gândindu-mă că până la urmă nu poate fi chiar rău, am luat bilete pentru capital spaniolă. Nici nu-mi trecea mie prin cap că o să fiu iremediabil cucerită.

Pe partea logistică, e de știut că avionul face 4 ore până la Madrid, că  aeroportul Barajas este maaaare și îți ia ca un sfert de oră dacă nu mai bine să ajungi la stația de metrou și că transportul subteran e deschis până la 1.30, lucru foarte util având în vedere că am ajuns după miezul nopții la destinație. Altfel, centrul orașului este destul de compact și poate fi cuprins pe jos relativ ușor.

Când vine vorba de orașul ăsta nu pot spune exact de ce sau cum, dar a fost dragoste la prima vedere. Poate de la străzile animate și clădirile colorate. Poate de la aerul regal și elegant. Poate de la platanii omniprezenți, pe care îi apreciez în orice context. Poate pentru că, timp de 5 zile, de la răsărit până la apus, am avut parte de un soare absolut minunat. Niciun nor supărător, nicio un strop de ploaie. Așa ceva încă nu am mai experimentat pe timp de sezon rece.

Ar mai fi și faptul că oamenii sunt frumoși, și eleganți, și relaxați, și amabili. Am descoperit practic ceva ce nu credeam că este posibil. Un amestec al calităților fizice din nord, cu căldura și jovialitatea din sud. Mă rog, probabil ajută și faptul că știu suficientă spaniolă cât să port o conversație și atunci comunicarea este mult mai ușoară, dar în principiu este vorba de stilul oamenilor.

Mai e și mâncarea. Cu toate că nu mă omor eu după diverse chestii prăjite, arată bine și nu-s deloc rele la gust. Aș menționa aici faimoșii churros, de la care nu aveam  mari așteptări, până am aflat că sunt serviți con chocolate. Asta schimbă complet ecuația, am descoperit dând o fugă pe la San Gines. Bună treabă! Mai sunt și crochetele de bacalao, adicătelea cod, pe care le-am testat la Casa Labra și eu fost destul de bune. Peste tot se găsesc empanadas, empanate care mai de care, cu ton, caracatiță, sepie, spanac și cam orice îți poți dori. Plus, tapas, tapas, tapas. Arată excepțional de bine orice ai pune pe ele. Pentru clătit ochii în acest sens recomand, Mercado de San Miguel, care mie una mi-a amintit de dezmățul culinar din Saluhall din Stockholm, despre care povesteam aici. Doar clătit ochii însă, pentru că la buzunar poate fi dureros. Am mai mâncat o sepie la grătar bună asortată cu o sangria aşijderea la Fatigas del Querer. Pluuus un lemon meringue tarte eeeeexcepțional la Brown Bear.

La Madrid se face shopping. Adică se face shopping serios. Centrul este pliiiin de magazine și toată lumea cumpără. Parcă nu am văzut nicăieri asemenea nebunie. Mă rog, nu am ajuns încă la Londra. Am dat însă peste o legendă urbană a capitalei engleze pe care nu mă așteptam să o găsesc tocmai aici: Primark. Deci, Primarkul este o nebunie. Este un mall întreg, în care găsești de toate, de la haine, la cosmetice, la accesorii și chiar produse alimentare. Și funcționează după niște reguli poate la fel de stricte și bine organizate ca un aeroport. Mă rog, cine a văzut știe despre ce vorbesc. Oricum pentru cel ce ajunge acolo prima dată și nu acționează pe bază de moderație, situația poate scăpă rapid de sub control. Plus că Zara, Stradivarius, Pull and Bear și tot restul brandurilor de sub umbrela Inditex au în Spania prețuri sensibil mai mici. Așa că ești practic încurajat pe toate căile să arunci cu banii. Și să-ți mai și placă. Gran Via își merită pe deplin numele, cu clădirile impresionante de hoteluri sau firme, cu niște spații de magazine cu intrări grandioase, vitralii, candelabre și oglinzi până în tavan și o forfoteală și animație continue. Via Fuencarral e dedicată magazinelor mai selecte și cochete, iar “razele” ce unesc Puerta del sol cu Gran Via sunt un mix cu de toate. Bani să ai.

O alternativă la magazinele clasice este El Rastro, o mare piață de vechituri și nu numai, deschisă duminicile și de sărbători, ce ocupă o parcelă măricică din centru, pe undeva prin zona metroului La Latina. Se accesează ușor pornind din Plaza Mayor, pe care nu ai cum să o ratezi, și coborând pe Calle Toledo. Străzile sunt închise mașinilor, umplute de tarabe ce vând câte și mai câte și toată lumea iese la plimbare și târguială. De la haine second-hand (blugi la 3 euro, geci de piele la 10, doar așa ca să dau câteva exemple), la antichități mai scumpe sau mai ieftine, la chinezării și articole de menaj, găsești aici cam tot ce vrei. Pentru mine a fost o descoperire minunată. Dacă ai timp să mai pierzi vremea prin zonă, poți să te oprești mai apoi la o empanada sau o porție de pește prăjit într-unul dintre bărulețele adiacente, pentru o experiență completă. Noi aveam însă planuri complexe, așa că am pornit-o în alte direcții și am ajuns, fără intenție, într-un alt loc foarte fain. Mercado de San Fernando era pe la ora prânzului în plină zumzăială duminicală. Standurile cu mâncare arătau unul mai îmbietor decât altul, toată lumea se înghesuia pe lângă mese și tejghele și savura bunătățile și, mai să nu ne vină a crede, în zona centrală a pieței, oamenii se adunaseră în cerc și dansau un soi de twist perechi perechi.  Iar alături, în Plaza de Augustin Lara, lumea stătea la soare pe la mese sau pe scări și cineva cânta la o trompetă The girl from Ipanema. Așa că, oricum ai lua-o, la interior sau la exterior te poți bucura de un prânz într-o atmosferă excelentă. De ținut cont că zona adiacentă, numită Lavapies, mi s-a părut ușor mai dubioasă, dar nu la o manieră deranjantă.

Una peste alta, cred că din toată excursia mea la Madrid, duminică m-am amorezat cel mai tare de oraș, după experiența asta mixtă de târguire, mâncare și imersiune în viața localnicilor. Este clar activitatea pe care aș relua-o de câte ori aș vizita orașul. Despre altele despre Madrid, în partea a doua, și despre o excursie de o zi în afara orașului în San Lorenzo de El Escorial. O mănăstire, dar nu chiar.

 

 

 

 

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under Călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s