San Lorenzo de El Escorial. O mănăstire, dar nu chiar.

De când am stabilit că merg la Madrid, am știut că vreau să ajung să vizitez El Monasterio de San Lorenzo de El Escorial. Văzusem eu nișe poze, îmi suna foarte fain și eram convinsă că oricum Madridul nu are multe de oferit. A doua premisă s-a dovedit complet eronată (după cum povesteam aici și aici) și, pentru câteva minute, m-am gândit chiar să anulez planul inițial și să mă dedic complet orașului. Apoi am zis că o jumătate de zi nu e chiar atât de mult și, dacă tot m-am documentat referitor la asta să rămân la ce am stabilit.

El Monasterio de San Lorenzo de El Escorial este o mânăstire așezată, în mod evident, în localitatea El Escorial. Care localitate este plasată strategic la baza munților, oferind o priveliște de vis spre crestele ascuțite și învăluite de nori. Până acolo se ajunge cu trenul, un soi de personal, luat de la gara Atocha, care te costă vreo 10 euro. Trenurile sunt destul de dese, fac circa o oră până la destinație și cu ocazia asta ai timp să vezi un pic și zona de pe la periferiile orașului, care nu arată rău deloc, plus ceva peisaj rural. Mare ne-a fost uimirea să trecem pe lângă un soi de parc natural în care căprioarele și cerbii stăteau liniștiți la umbra copacilor, cam cum stau caii și vacile pe la noi.

Odată debarcat, te trezești într-un orășel montan liniștit, așa un soi de Sinaia. La mănăstire ajungi pe jos în vreo jumătate de oră de plimbare lejeră, mare parte făcută printr-un parc superb, tăiat de alei străjuite de copaci imenși. O activitate perfectă pentru o zi cu soare. Mănăstirea nu ai cum să o ratezi, pentru că am uitat poate să explic, dar nu este vorba de clasicul lăcaș de cult. E mai degrabă un palat imens, cu mai multe aripi, cu o capelă, cu zid de apărare, curți interioare și exterioare și mai tot ce trebuie. Există și aici zile cu intrare liberă, dar orele alocate sunt destul de târzii așa că nu ne-am încurcat și am plătit taxa de 10 euro.

La interior sunt ceva lucruri de văzut. Există o colecție variată de  picturi; pânze de Tiziano, Carravagio, El Greco, Brueghel și aș face o mențiune specială referitoare la Calvarul lui Rogier van der Weyden, care nu are cum să nu te impresioneze. Mai sunt apartamentele regale cu tot felul de mobile și detalii originale interesante. Mai este o bibliotecă minunată, cu tot felul de cărți pictate și aurite frumos aranjate pe rafturi. Mai sunt ceva coridoare cu pereți mirific decorați și mai ales cu un tavan ce m-a dus cu gândul la Capela Sixtină. Mai este o biserică impresionantă cu un altar frumos ornamentat. Și, nu în ultimul rând, la exterior, mai sunt niște grădini riguros aranjate și ornate, care oferă vederi perfecte și către mănăstire, și către valea ce se deschide în față, și către munții ce se profilează în spate.

Din ce am văzut nici orășelul din preajmă nu e de lepădat și o plimbare pe străduțe ar fi fost cu siguranță plăcută, dar noi aveam de prins un tren, așa că nu am profitat ca să facem o explorare mai în detaliu. Oricum orice dubii am fi avut la început despre miniexcursia asta, am stabilit că a meritat din plin și o recomand și altora cu încredere. Cel mai bine la pachet cu cele necesare unui picnic, pentru că un cadru mai potrivit cu greu se poate găsi.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s