Found in London

Ce ziceam eu inițial despre Londra, că nu o să mă chinuiesc prea tare să bifez lucruri și o să mă plimb doar de voie? Ei bine, se pare că nu prea sunt capabilă să fac asta într-un loc complet nou ce merită descoperit. Așa că, bineînțeles, am alergat de colo colo, să văd cât mai multe. Am încercat o oarecare organizare pe zone, ca să meargă lucrurile cât de cât mai ușor.

În prima zi, am explorat un pic cartierul în care am stat, Little Venice. Zonă rezidențială frumoasă și liniștită, care, după cum îi spune numele, este așezată pe malul unui canal. Cu tot cu locuințe plutitoare, rațe și lebede și aerul relaxat specific. Gen Amsterdam, Bruges, nu chiar Veneția.

Din Little Venice am pornit-o pe jos către Camden Town, unde aveam concert de văzut la Roundhouse. Pe lângă Madame Tussaud, pe care nu aveam nici cea mai mică intenție să-l vizitez pentru că nu mă interesează figurile de ceară, și apoi prin St Regent’s Park, spațiu mare și verde de relaxare. Camden Town e un soi de bazar urban, cu case fistichii și colorate, artiști de își fac veacul în stradă, piețe în care se vinde orice de la mâncare, la haine și antichități, și tot felul de alte minunății menite să-ți ia ochii. Cum treci podul peste canal pe stânga, sub pasajul feroviar, este Stables Market. Un labirint încâlcit și aparent fără sfârșit cu magazine second-hand, boutique-uri cu articole din piele și o grămadă de tarabe cu mâncare de toate națiile și vânzători care te îndeamnă care cum pot să le guști marfa. Ideal aici este să ai timp la dispoziție și să nu fi complet nemâncat pentru că o poți lua razna încercând să te decizi ce arată mai bine și ce să încerci mai curând. Prețurile variază de la 2,5 lire o felie de pizza, la 5 lire un mix chinezesc și 10 lire un burger sănătos.

A doua zi am luat metroul până în Trafalgar Square, unde nu am staționat prea mult pentru că trebuia să ajung să văd schimbarea gărzilor la Buckingham Palace. În jos pe Whitehall Street, pe lângă faimoasa 10 Downing Street, până în capăt în Parliament Square, unde am avut o primă și fugară întâlnire cu Big Ben-ul, pentru că trebuia să ajung să văd schimbarea gărzilor la Buckingham Palace. Apoi prin St James’s Park, prin care dacă ești atent și pregătit cu ceva alune sau migdale o să te împrietenești cu veverițele locale tare prietenoase. Într-un final am ajuns și la Buckingham Palace, unde bineînțeles că deja toate locurile bune erau ocupate și nu am văzut mare lucru din faimoasa schimbare a gărzilor. Pot spune că puținul pe care l-am văzut nu m-a impresionat la fel de mult ca experiența similară din Stockholm.

Apoi, cum începuse o ploaie măruntă și apăsată, îmi închipui tipic londoneză, m-am întors în Trafalgar Square, unde am zis eu că pot să mă adăpostesc numai bine în National Gallery. După cum spuneam, artă câtă vrei, fără nicio taxă. Trebuie să recunosc că am trecut destul de fugitiv în revistă operele expuse, dar cât am văzut mi-a plăcut.

Am dat o tură apoi prin Leicester Square, și mi-am închipuit cum mi-ar fi sclipit și mie ochii de fericire dacă aș fi fost acolo, de exemplu, în seara premierei de la The Revenant, când Leonardo di Caprio și Tom Hardy și-au făcut și ei apariția în piață. Apoi mi-am revenit și am plecat mai departe și bine am făcut, pentru că am dat peste ansamblul de străduțe Seven Dials, tare simpatic de altfel. Plin de magazinașe și restaurante chic și o atmosferă care mi-a amintit puțin de cartierul Las Letras din Madrid. La o aruncătură de băț e Covent Garden, adică alte magazinașe și restaurante. Să fie. Spre seară trebuia să ajung de cealaltă parte a râului pentru un concert la Sounthbank Center, așa că am luat-o frumos peste Waterloo Bridge, și am descoperit că atunci când bate, vântul londonez nu se încurcă. Mai ales pe pod. Dar merită să-l traversezi oricum pentru viziunea de-o ai în ambele direcții.

Ziua trei și singura cu soare permanent a fost suuuperbă. Și cum aveam stabilit în minte că dacă e soare îmi voi face damblaua și voi pleca la mare, am acționat în consecință. Așa că după o scurtă descindere în gara St. Pancras, genul de spațiu feroviar vast și luminos pe care îl apreciez de câte ori e cazul, am plecat la Brighton, unde mi-am petrecut în mod minunat circa jumătate de zi. La întoarcere am aterizat în gara London Bridge. Care habar nu aveam că este fix la baza Shard-ului. Care este o chestie iiiiimensă. Cea mai înaltă clădire din Londra de altfel. Am stat cred și m-am uluit vreun sfert de oră la baza ei. Apoi m-am urnit spre Borough Market. Tot o piață, tot sub un pod, doar cu mâncare de data asta. Tot felurită, tot îmbietoare, tot imposibil de selectat și departajat.

Pe malul sudic al Tamisei, de la Lambeth Bridge la Tower Bridge e o lungă promenadă, numită The Queen’ s Walk. Am ajuns să mă plimb doar pe ultima bucată, de la London Bridge la Tower Bridge. De acolo am trecut podul, în al cărui turn cu podea de sticlă mi-ar fi plăcut să urc, dar avem o țintă precisă pentru această singură zi în care știam că voi vedea soarele și anume să văd vizionez apusul de undeva de sus.  Așa că am admirat nițel peisajul de pe pod după care care am pornit pe malul opus al apei, am aruncat un ochi doar la Tower of London și m-am odihnit 10 minute în St. Dunstan in the East Church garden, care este o fostă biserică din care au rămas doar zidurile, în interiorul cărora s-a amenajat o grădină. Un soi de Stavropoleos, dar nu chiar. Și apoi m-am prezentat fericită în 20 Fenchurch Street, ca să văd apusul de sus din Sky Garden. Am aflat abia atunci că, deși intrarea este liberă în minunatul loc, trebuie să-ți faci o rezervare înainte. Cum nu am făcut acest lucru, a trebuit să-mi pun pofta-n cui. Exista și un plan de rezervă, la o altitudine mult mai joasă ce-i drept, așa că am alergat nițel, cât să ajung să prind fix ultimele raze sus pe terasa magazinului One New Change. Cu tot cu vedere la St. Paul’s Cathedral. A mers și așa foarte bine.

În a patra zi și după câteva călătorii cu autobuzul, deja începusem să mă orientez în spațiul londonez mult mai bine. Așa că am plecat pe jos din cartier de la mine pe Edgware Road, zonă destul de mixtă cu tendințe arabe, magazine halal, restaurante cu falafel și femei cărora le vedeai doar ochii din spatele negrelor burka în care erau înfășurate,  până la Marble Arch, punct de reper și de intrare în Hyde Park, și de acolo prin paradisul celor dornici de cumpărături, pe Oxford Road. Primul lucru peste care am dat a fost un Primark interminabil, apoi alte și alte magazine și faimosul Selfridges, imens și luxuriant mall, în care mi-am clătit și eu ochii pe la Tiffany și Chanel. După care mi-am văzut mai departe de drum, tot înainte, pe lângă Oxford Circus și  Tottenham Court Road, până la British Museum, unde m-am odihnit nițel și am vizionat niște mumii, pietre și statui, dar mai ales tavanul impresionat din sticlă al holului central. Cum era ultima seară și voiam să mai văd o dată peisajul nocturn de pe malul apei, am coborât până în zona Embankment și m-am plimbat pe Golden Jubilee Bridges, care sunt practic două poduri pietonale moderne, care arată destul de spectaculos. Aveam în plan să mai ajung și pe la Westminster și Big Ben dar, bătea un vând crunt și ploua, așa că am încheiat seara devreme.

Ziua cinci și ultima de altfel a fost complet dementă climateric. A fost cu soare, cu furtună, cu vânt, cu nori, cu soare, cu vânt, cu ploaie, cu soare, cu grindină și iar cu vânt. Practic abia la final de excursie am ajuns și eu să mă plimb prin zona pentru care, probabil, Londra este cea mai faimoasă. Parliament Square, Westminster Abbey, Westminster Palace, Big Ben. Era duminica Paștelui, așa că totul era închis, dar am putut admira liniștită turnurile și crenelurile profilate pe cerul albastru și nori fugăriți de vânt. Am trecut apoi Westminster Bridge și m-am apropiat precaută de London Eye, care-i cea mai impresionantă roată pe care am văzut-o eu vreodată. Nu am avut timp să o și testez pentru că mai trebuia să ajung și în altă parte. Așa că am trecut podul înapoi și am pornit spre Victoria Station, unde am ajuns fix la timp cât să mă ascund de furtuna abruptă și furioasă de se pornise. În treacăt am vizitat și Westminster Cathedral, care e fix lângă (da există și o abbey, și o cathedral și cine știe ce altceva) și apoi am luat un autobuz până în Nothin Hill. Cumva nu mi-am calculat corect orele și nu am avut timp să mă bucur de locul ăsta minunat cu străzi pe deal urcătoare și case cu uși colorate. Pe Portobello Road, minunăție curcubeistică și eclectistică am petrecut 5 minute cred, pentru că aveam de prins un autobuz spre aeroport, și tare am regretat că nu mi-am planificat altfel orarul. Și gata. Așa am terminat cu Londra.

Mai aveam multe de văzut și făcut, dar ăsta nu-i decât un motiv să revin. Mai ales că acum știu cu ce se mănâncă, și la propriu și la figurat, acest oraș.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s