Brighton. La marea Londrei.

Nu știu exact de ce îmi doream eu să ajung la Brighton. Pentru că tot auzisem despre el, îl văzusem prin filme cu Poirot, era pe lista de orașe de vizitat în Anglia sau, pur și simplu, pentru că marea nu este niciodată o idee rea, indiferent unde te-ai afla. Stăteam de fapt și mă gândeam că, pe unde am fost în afară până acum și exista o mare în cât de câtă apropiere am mers să o văd.

Așa că m-am suit într-un tren la Londra și o oră jumătate mai târziu m-am  coborât în Brighton. Localitate măricică și nu semi-sătuc cum îmi închipuiam eu. Altfel răsfirată pe dealuri, cu străzi ce urcă și coboară și case ordonate și colorate. Ce-i fain la sosirea în Brighton e că atunci când ieși din gară, undeva în depărtare, în capătul străzii principale ce o ia la vale într-o pantă numai bună de parcurs, vezi marea. Iar ca să ajungi efectiv la ea, trebuie doar să faci o plimbare relaxată de circa 20 de minute.

Turistic vorbind, nu sunt foarte multe de vizitat în Brighton, dar ce este de văzut este fain frumos și strategic plasat în centrul micuț și cochet dintre gară și mare. Cum cobori pe Queens Road, trebuie să faci stânga pe Church Street și o să dai de Royal Pavilion. Care-i un soi de mini Taj Mahal cu niște grădini tare faine în jur, cu gazon verde perfect tuns și copaci înfloriți, unde lumea stătea la picnic și relaxare când am ajuns eu, având în vedere vremea superbă de afară.

Fix lângă pavilion este o zona tare simpatică, numită The Lanes, care înseamnă o reuniune de străduțe pietonale, mai înguste sau mai late după caz, forfotind de oameni și străjuite de magazine de tot felul. Pe lângă restaurante, bărulețe și diverse boutiqueri cu haine și decorațiuni, am dat și peste câteva alei înșiruite cu un soi de anticariate cu bijuterii, cu niște colecții mirifice la fel de sclipitoare ca și ochii mei admirativi. Tot pe una din străduțele zonei, am descoperit ascuns și locul de pierzanie Choccywoccydoodah, decadentă ciocolaterie făcute special parcă să te înnebunească. Piramide de ciocolată, ouă de Paște imense, torturi și mai ales, dar mai ales, niște marshmellows învelite în ciocolată efectiv divine. Asemenea nebunie ciocolateristică parcă nici la Bruxelles nu am văzut. Am descoperit mai apoi că există un magazin înfrățit și în Londra, undeva în Soho, așa că nu trebuie să ajungi tocmai la mare ca să te delectezi.

După ce m-am învârtit eu pe străduțe, m-am delectat vizual cu gustativ cu diverse bunătățuri, am ajuns într-un final acolo unde doream să ajung. Pe plajă. Care e fix pe cât de frumoasă îmi închipuiam că este. E lungă și e lată și pavată cu pietricele rotunde și perfect șlefuite, nu cu obișnuitul nisip. Și plină de oameni și căței și pescăruși. Tot pe plajă e și obiectivul cel mai cunoscut probabil al orașului, Brighton Pier, un dig superb care nu seamănă cu noțiunea mea obișnuită de dig și care funcționează ca loc de promenadă, dar și parc de distracții. Cum afară era soare și vremea era perfectă, locul era destul de aglomerat, lumea se învălmășea pe la tarabele cu fish and chips și gogoși, copiii se alergau ba prin spațiul interior cu mașinării de jocuri, ba pe afară, pe la caruselul și rollercoaster-ele din capătul digului. Minunată de ce frumos e totul, mi-a luat ceva să mă prind că pe dig situație climatică e cu totul alta decât pe plajă, mai ales din cauza vântului aprig de suflă cu cât înaintezi mai mult. Am trecut de la tricoul de pe plajă, la pulovăr, palton, fular și căciulă și tot am fost bine vânturată. Mi-ar fi plăcut să văd locul ăsta gol. Îmi închipui că așa te poți preface că te-ai întors înapoi în timp, având în vedere că digul străjuiește litoralul englezesc de pe la 1900 și bănuiesc că arată cam la fel, lăsând la o parte distracțiile bombastice de la vârf. Tot pe plajă, lângă, e și Brighton Wheel, o roată gigant cu vedere la mare. Nu e cât London Eye-ul, dar îmi închipui că oferă o învârteală la fel de plăcută.

Cum eu sunt în continuă căutare de locuri colorate și văzusem ceva poze și din Brighton în acest sens, a trebuit să dau pe final o fugă și prin Kemptown, cartierul de se întinde de-a lungul coastei spre est. M-am învârtit ceva și m-am zăpăcit până am găsit ceea ce căutam și anume casele curcubeistice de pe Blaker Street (nu Baker Street), care, dacă nu m-ar fi încurcat mașinile, aș fi putut foarte bine cred că-i o străduță desprinsă din Burano.

Dacă este să trag linie, cu toate că sunt multe de văzut în Londra, mă bucur că mi-am rupt din timpul scurt pe care l-am avut la dispoziție și am dat o fugă prin Brighton. Era gura de aer curat și sărat de care aveam nevoie în iureșul londonez.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s