Minunății de pe lângă Copenhaga.

Când vine vorba de Copenhaga, pe lângă aspectul general și lucrurile concrete, trebuie musai să amintesc minunățiile din împrejurimile orașului. Cum am o pasiune clară pentru castele am decis ca una dintre zile excursiei daneze să fie dedicată unei excursii cu tente regale.

Castelul Frederiksborg este așezat în localitatea Hillerod, unde ajungi în circa 40 de minute cu trenul din Copenhaga. Localitatea în sine este un orășel tare simpatic, accesorizat cu un lac frumos, pe malul căruia stă castelul. Poți ajunge la el fie traversând orașul, fie luând o bărcuță. Oricum ar fi, peisajul este frumos. Castelul în sine e o clădire superbă, din cărămidă roșie, cu acoperișuri din cupru înverzit, aducând puțin cu Rosenborgul, dar fiind mult mai mare. Este înconjurat de niște grădini absolut superbe, cocoțate pe un deal, de pe coama căruia ai o vedere perfectă asupra întregului domeniu, printre rânduri frumos aliniate de copaci frumos tăiați și fântâni răcoritoare. Când te saturi de admirat peisajul și testat iarba, poți vizita și clădirea propriu-zisă, care în prezent găzduiește Museum of National History, așa că ai ce vedea și la interior. De la camere frumos mobilate, la picturi, sculpturi și tot felul de decorațiuni. La ultimul etaj, printr-o coincidență interesantă și fericită am dat peste o expoziție de tablouri semnate de Bob Dylan și am aflat cu ocazia asta că omul este artist polivalent, nu doar muzician.

Părăsind Hillerod, ne-am suit din nou în tren și am pornit către Helsingør, localitatea în care se află probabil cel mai cunoscut castel danez, Kronborg, despre el spunându-se că ar fi fost castelul turmentatului Hamlet. Povestea nu pare a fi adevărată, însă, de-a lungul anilor castelul a fost gazda mai multor puneri în scenă ale operei shakespeariene, ultima dintre ele avându-l  în rolul principal pe Jude Law. Oricum este de înțeles de ce ar fi ales drept fundal dramatic, având în vedere poziționarea strategică pe mal de mare, șanțurile de apărare, zidurile înalte și tunurile care-l flanchează pe o parte.  Cu sau fără Hamlet, castelul merită o vizită clar. Mai ales când stai așa lungit în iarba înaltă din curtea interioară și îți permiți să mergi înapoi cu gândul în trecut, la luptele ce se dădeau în afara zidurilor sale și la regii care s-au perindat pe culoarele și sălile interioare. Dintre care săli, cea mai impresionantă de departe este Sala de Bal, care la vremea în care a fost construită era cea mai mare din Europa de Nord.

Castelul nu este singurul lucru interesant pe care-l poți vedea în Helsingør. În imediata apropiere a acestuia, în fostele docuri reamenajate se găsesc Kulturværftet, un centru cultural modern ce găzduiește biblioteca publică și este folosit ca spațiu de desfășurare pentru tot felul de evenimente culturale, dar și Danish Maritime Museum, ansamblu arhitectural recunoscut larg premiat internațional. Spațiul exterior din preajma celor două este și el foarte fain amenajat și numai bun de utilizat pentru a admirat navele cum trec; undeva pe malul apei se găsește și un soi de echivalent masculin al micii sirene numit Han (el).

Helsingør este un orășel plin de surprize plăcute. După ce am terminat cu castelul și docurile și am pornit către centru, am dat peste niște străduțe de vis, mărginite de căsuțe colorate și vesele, care arătau nemaipomenit cu toată ploaia măruntă ce se pornise. Mi-au aminti puțin de Haarlem, mai ales când am dat peste Sankt Mariæ Kirke, ceva biserică sau mănăstire cu o curtea interioară fain frumoasă. Din Helsingør se ajunge foarte ușor peste drum, cum ar veni, în Helsingborg, omologul său suedez aflat de cealaltă parte a apei, pe care aș fi vrut să-l văd, dar deja era târziu și mai avea un obiectiv pe lista vizitabilelor.

Louisiana Museum of Modern Art, este așezat undeva la jumătate drumului înapoi către Copenhaga și nu este un spațiul muzeistic tocmai obișnuit. Format dintr-un ansamblu de clădiri moderne, perfect camuflate printre copacii unei păduri așezate la malul mării, muzeul e numai bun de clătit ochii și cu artă creată de mâna omului, și cu peisaje create de natură. Și a fost clar locul perfect de încheiat ziua de plimbare daneză, cu tot cu apus maritim.

Advertisements

2 Comments

Filed under Călătorii

2 responses to “Minunății de pe lângă Copenhaga.

  1. IB

    Giacometti la Louisiana :). Acum e Louise Burgeois, imi doresc sa ajung si eu sa vad expozitia. Uneori vezi mai multe cand nu stai intr-un loc, decat atunci cand stai si ai impresia ca tot ai timp sa vezi. Frumos ai descris vacanta daneza!

    Like

  2. mulțam. erau lucruri frumoase într-adevăr. 🙂

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s