Hamburg. Despre arhitectură.

La Hamburg mă gândeam să merg de când a intrat zborul cu BlueAir și am văzut niște poze care mi-au amintit de nord. M-am decis că este momentul să acționez când am văzut că se petrece acolo un concert Damien Rice, pe care doream să-l văd de mult și care se desfășura în luna august, numai bună de fugit în nord. Pentru că Hamburgul este practic în nord. La o aruncătură de băț de țările Scandinaviei și având ceva din aerul specific. Și mai ales din răcoarea tipică zonei.

Ca orice oraș german sau nordic, Hamburgul stă foarte bine cu rețeaua de transport. De la aeroport în oraș ajungi ușor cu metroul și o călătorie este 3,2 euro. De reținut că altfel au o chestie foarte utilă când vine vorba de transport. Există așa numitul 9 am dayticket la 6,2 euro cu care călătorești cât dorești, pe toate mijloacele de transport, toată ziua, mai puțin în intervalul 6-9 dimineața. Și apoi mai e și 9 am groupticket, care costă 11,6 euro și cu care pot călători până la 5 persoane. Ceva tare interesant zic eu, mai ales dacă mergi cu un grup mai mare. Sfatul meu, dacă tot vă luați așa ceva, folosiți musai și feribotul, pentru o viziune diferită și foarte faină asupra orașului.

Dacă lăsăm la o parte Londra, care este un caz special în mod clar, Hamburgul este probabil cel mai versatil arhitectural oraș pe care l-am vizitat vreodată. Este un mix tare eclectic, dar deloc deranjant. Există pe de o parte clădirile impozante, vechi și clasice, cea mai reprezentativă fiind Rathaus, primăria, o alambicare de creneluri și decorațiuni tare frumoasă, care mi-a amintit puțin de Bruxelles. Mai sunt și ceva biserici cu turle înalte ce ies cumva în evidență în centrul vechi. St Michael’s Church este una dintre ele în al cărei turn m-am cocoțat de altfel, existând posibilitatea să faci acest lucru și pe întuneric, cu tot cu vizualizare de artificii. Ar mai fi și St. Nikolai Memorial, care-i cel mai înalt vârf din oraș și se pare că sus se ajunge cu un lift făcut din sticlă, dar era momentan în renovare cu totul.

 

Sunt apoi clădirile elegante și cochete de blocuri vechi, grupate pe străduțe liniștite, în mici cartiere rezidențiale. Cea mai simpatică stradă în acest sens, peste care am dat complet întâmplător e Peterstraße, care era ruptă din cu totul altă poveste, poate ceva gen Amsterdam sau Bruges. Tot așa în stil mai clasic să zicem ar fi clădirile înșirate frumos în jurul lacului Alster. Combinația asta lac, clădiri frumos aranjate și turle înalte mie una mi-a amintit tare mult de Stockholm.

 

Ceva cu totul deosebit, cum nu prea am mai remarcat prin alte părți, sunt clădirile îmbrăcate în cărămidă. Nu vorbim aici de orice fel de cărămidă, ci pare-se ceva deosebit, din moment ce a existat un întreg curent arhitectural în acest sens. Brick Expressionism îi zice și este specific mai ales Germaniei. Cel mai cel exemplu în acest sens este Chilehaus, o construcție extrem de complexă în simplitatea ei aparentă. Frumos de văzut și pe zi, și pe noapte. Tot pe bază de cărămidă fără număr este și cartierul Speicherstadt, zonă de foste depozite navale (zice-se cel mai mare cartier de depozite din lume) perfect aliniate pe marginea unor canale și actualmente găzduind diverse magazine de producție orientală sau asiatică. Musai de văzut pe întuneric când totul este special luminat ca să te vrăjească.

 

Hamburg este în esență un oraș vechi, însă nu se teme să îmbrățișeze tot ce înseamnă nou. Se vede asta și în arhitectură, toate detaliile, extravaganțele sau romanțele din trecut fiind contrabalansate de minimalism, simplitate și tehnică. Îmbinarea este evidentă la granița dintre Speicherstad și HafenCity. Cel din urmă este cartierul cel mai nou. Pornind de la bazele vechilor structuri de șantier și port rămase nefolosite s-a construit și se construiește în continuare foarte mult, cam totul fiind pe bază de sticlă, metal și linii simple și ordonate. Cea mai cea clădire în acest sens și una dintre cele mai interesante de le-am văzut la viața mea când vine vorba de design contemporan este Elbphilharmonie, noua filarmonică a orașului ce se va deschide la finalul acestui an. Pentru o evaluare vizuală ideală a zonei, dar și puțină relaxare recomand Magellan Terrassen. Tot aici se găsește și Elbphilharmonie Pavillion, o construcție-instalație unde puteți afla cam tot ce doriți despre minunata filarmonică, ce probabil va deveni un simbol al orașului.

 

Pe lângă partea arhitecturalo vizuală, mai sunt o grămadă de chestii faine prin Hamburg. Am scris aici ce și cum.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s