Viena. Un oraș optim. Partea I.

De 1 mai eu nu merg la mare. Nu am fost niciodată, în principiu pentru că apa-i prea rece. De 1 mai-ul ăsta, după îndelungi căutări și fofilări, cumva am ajuns să pun ștampila câștigătoare pe o destinație mai degrabă căutată în sezonul rece pentru atmosfera festivă. Viena. Evaluând triada Șnitel-Ștrudel-Șonbrunn ca fiind combinația optimă și trecând peste biletul de avion relativ scumpicel de 100 euro, prin comparație cu alternativele lowcost, am zis că, fără doar și poate, capitala austriacă o să fie fix ce trebuie.

Utilități“. De la aeroportul vienez, foarte fain de altfel, spre centru există câteva alternative. Cea scumpă și super rapidă este trenul CAT, care costă 12,9 euro și te duce în oraș în circa 15 minute, iar cea ieftină și suficient de rapidă este trenul local, S7, care costă 3,9 și te duce în oraș în circa 35 de minute. Ambele ajung la gara Wien Mitte. Iar de acolo continuă fiecare cu metroul în direcția dorită. Metrou care mai costă și el 2,2 călătoria.

Tot la capitolul ăsta aș include, pentru cei mai nefamiliarizați cu sistemul austriac, faptul că duminica, dar și de 1 mai (am aflat și eu cu ocazia asta oficial că nu e doar la noi sărbătoare) că totul prin oraș este închis. Prin totul mă refer la supermarketuri și magazine. Restaurantele, cofetăriile și barurile bineînțeles că funcționează pe program normal. La fel și mai toate muzeele, unde nu există mențiuni de genul “luni închis” ca prin alte părți.

Pentru transport urban și muzee există un Vienna Card, destul de aiurea gândit în opinia mea. Dacă la Stockholm sau Copenhaga, plăteai 40-50 de euro și aveai tot transportul și toate muzeele incluse, la Viena plătești 20-30 de euro și ai doar transportul și câteva reduceri cam nesemnificative pe la muzee.

Probabil și din cauză că toată lumea vorbește germană și lucrurile sunt foarte ordonate, am trăit mai continuu cu impresia că-s în Germania. Asemănările sunt evident multe. Ca aspect, am regăsit puțintel din Berlin, dar și ceva din Praga sau Budapesta. E o îmbinare între fastul și opulența palatelor de toate felurile ce împânzesc orașul și ordinea pe alocuri anostă a clădirilor și străzilor în rest. De văzut ar fi multe. După gusturi și posibilități.

“Plătibile”. Nu am fost niciodată mare fan muzee. Îmi plac palatele în schimb. La Viena sunt și multe muzee, și multe palate, și multe muzee-palate. Toate costă, așa că o selecție este utilă.

Ce doream eu mult să văd era Schönbrunn Schloss. Citisem cum că-i Versailles-ul austriac și toate cele. Așa că am făcut un plan ca de 1 mai să mergem acolo, vizităm, facem picnic în grădini. Ei bine, tot planul s-a dus pe apa sâmbetei, când am debarcat la palat undeva pe la orele 10, noi și tot metroul cu care veniserăm, și am aflat că din motive de supraaglomerare, următorul acces la interior se face la 12.30. Nici nu se punea problema pierderii a două ore aiurea, așa că a trebuit să mă mulțumesc cu grădinile, care în cea mai mare parte sunt accesibile oricui gratuit. Probabil cel mai frumos loc din tot parcul este Gloriette. Un pavilion superb cocoțat sus pe deal de unde poți admira tot domeniul, dar și orașul de sus. La interiorul pavilionului este și o cafenea deloc rea, unde poți, pentru prețul corect desigur, mânca tot soiul de bunătăți, pe muzică live de vioară și pian.

Dacă Schönbrunn era reședința de vară a familiei regale, Hofburg Schloss era palatul de iarnă. Actualmente muzeu, unde pentru 13 euro poți vedea apartamentele regale, o secțiune dedicată principesei Sisi și o colecție impresionantă de argintărie și porțelanuri. Nu plănuiam eu musai să ajung aici, dar într-una din zile vremea a fost într-atât de neplăcută, încât a trebuit să mă refugiez într-un loc călduț și plăcut musai.

Dacă aș fi studiat anterior cu mai multă atenție problema petrecerii timpului la interior, probabil aș fi optat pentru Albertina, reședință regală și ea, dar înțeleg ceva mai spectaculoasă. Sau aș fi dat o fugă până la Belvedere, mic palat accesorizat și el cu grădini frumoase, ce găzduiește o colecție de-a dreptul impresionantă de Gustav Klimt. Prețul de intrare era cam același pentru oricare. Adevărul adevărat este că tot orașul este împânzit de palate care mai de care și, simțindu-mă oarecum copleșită de mulțimea de posibilități am zis că unul mi-ajunge.

Desigur mai există și Museumsquartier, spațiu urban tare fain dedicat artei în toate formele sale. Eu l-am trecut destul de rapid în revistă ce-i drept și am admirat doar de la exterior Leopold Museum, MUMOK sau Kunsthalle Wien, cât am stat nițel să mă odihnesc pe canapelele de plastic din curtea interioară de le reunește pe toate.

Tot la “plătibile” mă gândesc că ar intra și mâncarea, care nu-i deloc rea. Aș menționa în acest sens locul numit Figlmüller Wollzeile, faimos pentru șnițelele vieneze, din care eu însă nu am gustat pentru că m-a tentat mai mult o supă de cartofi cu funghi porcini. (De menționat că restaurantul are două localuri. Cel mic și antic din gang, unde se intră doar cu rezervare prealabilă, și cel mare și mai nou de pe strada principală, unde se intră doar fără rezervare). Lângă acesta din urmă se găsește și Kaffee Alt Wien, loc în care m-am delectat cu un ștrudel cu mere și cremă de vanilie de să te lingi pe degete. Iar pentru supradoză de dulciuri regale de-a dreptul musai dat o fugă pe la Demel.

 

Despre “gratuite” accesibile la Viena, în partea a doua.

 

 

 

 

Advertisements

Leave a comment

Filed under Călătorii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s