Normandia. Agonie și extaz meteorologic.

Toată excursia în Franța de 1 Mai, a fost pusă în mișcare de o dorință mai veche de a ajunge în localitatea numită Étretat,  un orășel cu ieșire la ocean, o plajă frumoasă  și niște stânci impresionante. De ajuns se ajunge din Paris, dar nu chiar în mod direct. Ca să segmentez cumva drumul și să mai văd și ceva nou, am optat pentru o oprire și cazare undeva la mijloc, în Rouen.

Ambele localități sunt situate în zona numită Normandia. Ce nu știam eu despre Normandia, dar am aflat odată ajunsă la fața locului, e că este o zonă cu climă complet imprevizibilă și, în general, ploioasă. Un soi de replică britanică de continent. Într-atât de schimbătoare, încât din cele două zile petrecute acolo, într-una ne-a plouat și ne-a nins și am avut parte de undeva la 0 grade, iar în cea de-a doua a fost un soare superb cu cer albastru și temperaturi de vreo 15 grade. Având în vedere clima a trebuit cumva să ne reformulăm programul celor două zile.

Advertisements

Paris. Aniversarea de zece ani.

La Paris am ajuns prima dată acum zece ani. A fost prima și singura excursie organizată în care am mers cu familia. Cu tot cu grup, cu hotel, cu plimbare cu autocarul, cu mini-excursie pe Valea Loirei, cu turn Eifelle, Versailles și Louvre. La vremea aia, tânără fiind, am fost foarte ofticată ca trebuie să stau după toți “bătrânii”, să am orar organizat și să văd atâtea lucruri. Acum, cred că aș aprecia mai bine o astfel de ocazie.

Ciudad de las Artes y las Ciencias. Pe o altă planetă.

De departe, cea mai faină chestie pe care am văzut-o în Valencia și cea mai spectaculoasă dovadă de arhitectură modernă peste care am dat cu ochii în călătoriile mele este complexul numit Ciudad de las Artes y las Ciencias. Am mai văzut eu chestii moderne faine, ca Stavros Niarchos Cultural Fundation Center din Atena sau Elbphilarmonie în Hamburg, dar nu se pot compara. Ansamblul este format din șapte construcții și este opera arhitecților Santiago Calatrava și Félix Candela. Îl văzusem în multe poze înainte de a merge acolo, dar cumva până un ajungi la fața locului un poți realiza realmente cât de impresionant este. Eu una am avut senzația că am aterizat pe altă planetă, că m-am teleportat într-un film, că mă uit la niște clădiri create de extratereștrii. Impresia e cu atât mai puternică presupun datorită scalei imense folosite. Te simți ca un pitic, lucru ce pe mine mă fascinează mereu. Dincolo de mărime, toate liniile și structurile, faianțele ce strălucesc în soare, bazinele cu apă se completează perfect și creează un spațiu magnific. Șapte construcții deci:

Valencia. Ceva mai mult decât paella.

După cum nu aș fi crezut vreodată că Madridul va fi primul loc din Spania pe care îl vizitez, nici Valencia nu aș fi crezut că va fi al doilea. Și așa cum Madridul a fost o surpriză nemaipomenit de plăcută, și Valencia m-a fericit mult peste așteptări.

Vacanța asta am programat-o doar pe ideea de a fi într-un loc cu căldură, soare și mare la început de primăvară. Nu am studiat prea mult orașul, nu aveam vreun punct de interes special. Era doar ideea de fugit din București și, la cum a fost vremea în București pe acest final de iarnă, s-a potrivit numai bine.

Porto. Dacă Istanbulul ar fi mai mic și mai la vest.

Ultima parte a excursiei noastre în Portugalia am zis să urcăm mai sus, în nord. Așa că după însorita Lisabona și cețoasa Sintra, am ajuns în înnoratul Porto. Portugalia nu e țară chiar așa de mare, deci din capitală până aici ajungi destul de rapid. Trenul face 3 ore, costă cam 50 de euro dus-întors și te lasă în stația Campanha. De aici mai trebuie să iei un metrou până în centru. De reținut că micile hibe referitoare la transport se găsesc și aici. De exemplu, cartela de metrou este individuală și se plătește separat de călătorii, iar la fiecare schimbare a liniei trebuie să o vizezi.