Jurnal de TIFF 2019. 9 zile de viață perfectă la Cluj.

Vineri 31 mai

09.00. E agitație în aeroport în dimineața asta. Vine Papa. Irelevant. Plin de cunoscuți la poartă. Pe unii îi știu personal, pe alții de pe Facebook sau din vedere. Toată lumea e bine dispusă. Temperatura e perfectă.

13.00. Îs într-un vârf de deal de lângă oraș. S-a inaugurat un spațiu deosebit de fain. Îi zice CREIC. Cu ocazia festivalului și pentru încă două luni găzduiește Uzina de filme, un soi de atelier de cinematografie pentru amatori. A venit Michel Gondry. Regizorul. Eternal sunshine of the spotless mind. Vorbește nițel încâlcit. Cred că este ușor abțiguit. Sau pur și simplu francez. Centrul are o terasă de acoperiș absolut minunată. Un gazon suspendat cu vedere la verde. E un cer superb.

Voluntar la TIFF. Musai măcar o dată-n viață.

Prima dată am fost la TIFF acum 2 ani. Un weekend prelungit, cu un grup mic de prieteni, așa ca turiștii. A fost magnific, dar mult prea scurt. Am stat doar primul weekend, am plecat tare tristă și am știut încă de atunci că trebuie să revin. Anul ăsta cumva s-au aliniat planetele și am zis că e momentul să fac festivalul cum se cuvine. Am zis că merg singură, dar doar formal, pentru că știu o grămadă de oameni implicați în organizare și în domeniu. M-am trezit destul de târzior, cu vreo lună înainte, la doar câteva zile după ce se închiseseră acreditările, așa că am întrebat în stânga dreapta ce s-ar putea face și mi s-a zis: “Fă-te voluntar.”

Licu. O poveste despre un om frumos.

Nu prea pot zice că mă omor eu cu documentarele. Văd câte unul când și când, dar mă prind greu. Nu mă omor nici cu filmele românești. Prea multă dramă, apăsare și psihoză. Dar, mă rog, nu sunt vreo specialistă sau critic de film. Am văzut însă zilele astea filmul Licu, o poveste românească, un documentar românesc. Și trebui să spun că mi-a plăcut tare mult.

Primul TIFF nu se uită niciodată

De ani de zile, de când am început să tot cunosc oameni din industria filmului și creativității, tot aud despre cât de fain frumos este la TIFF. Tot de ani de zile, încerc să ajung să văd cu ochii mei care-i treaba.

Iaca abia în 2017, prin sincronizarea astrelor și a mini-vacanței de 1-5 iunie, am reușit să ajung și eu la Cluj “când este el cel mai frumos”. Întâmplător a fost și prima vizită în capitala Ardealului în care am stat mai mult de o zi, așa că trebuie să povestesc aici pe scurt despre descoperirile făcute.

Agenda subiectivă. Săptămâna 7-13 noiembrie.

Nu am mai făcut o agendă din martie. Dar se petrec atâtea lucruri că am simțit că este necesar să reiau.

Luni

Săptămâna începe cu jazz nordic, zice-se psihedelic. La cinema Elvire Popesco, chiar cu trupa Tonbruket. În mod normal aș zice că e tardiv să că interesați, pentru că e oficial sold out, dar am un prieten cu bilet de dat. Pentru interesați.