De ani de zile, de când am început să tot cunosc oameni din industria filmului și creativității, tot aud despre cât de fain frumos este la TIFF. Tot de ani de zile, încerc să ajung să văd cu ochii mei care-i treaba.
Iaca abia în 2017, prin sincronizarea astrelor și a mini-vacanței de 1-5 iunie, am reușit să ajung și eu la Cluj “când este el cel mai frumos”. Întâmplător a fost și prima vizită în capitala Ardealului în care am stat mai mult de o zi, așa că trebuie să povestesc aici pe scurt despre descoperirile făcute.
Eu la TIFF, ca să fiu perfect francă, nu am mers neapărat pentru filme, ci pentru atmosferă, și oameni, și socializare. Și mâncare. S-a întâmplat să prind fix weekendul de deschidere. Lumea din domeniu îmi spune că ăsta e weekendul mai liniștit, înainte să vină “românii”. Eu nu am termene de comparație încă, așa că îi cred pe cuvânt.
Despre filme. Nu pot spune foarte multe. Am fost la seara de deschidere din piață, unde este recomandabil să-ți cumperi biletul în avans dacă vrei să prinzi loc și să nu stai la cozi până în ultima clipă. Mai este recomandabil să nu lași vremea caldă de peste zi să te păcălească și să vii bine echipat pentru stat pe scaun timp de două ore în aer liber, dacă nu vrei să faci frigul, cum mi s-a întâmplat mie. Altfel experiența filmului în aer liber, acolo lângă catedrală, cu luna pe cer și clădirile pieței în decor este nemaipomenit de faină. Se oprește circulația, tot, și altceva nu se mai petrece. În afară de asta, am mai reușit să ajung la două filme, ambele dimineața la 11, două comedioare, una slovacă, alta daneză, la Cinema Florin Piersic. Care Cinema Florin Piersic se prezintă excelent și este cinematograful pe care mi-aș dori să-l am și eu în centrul Bucureștiului. Adică mix de Patria, care nu mai e, și CinemaPro, care nu are aerul retro.
Despre concerte. Probabil cele mai faine momente la TIFF au fost pentru mine cele două concerte de le-am văzut, cu mențiunea că, se știe, am “un punct moale” pentru muzici. La Casa TIFF am ascultat concertul Black Sea Sirens Choir, ce apăruse și în filmul de a deschis festivalul, King of the Belgians. Black Sea Sirens este un grup de doamne și domnișoare din Bulgaria, de cântă un soi de muzici populare bulgărești ce sună ne-mai-po-me-nit. Nu se găsește nimic online despre ele, așa că mă socot norocoasă că am fost acolo să le prind live. Iar la Bonțida Bánffy Castle, unde eu nu am mai ajuns niciodată și este foooarte fain, am audiat și vizionat un cine-concert: proiecția filmului Metropolis pe muzica live a Filarmonicii de Stat din Transilvania. Am ajuns acolo destul de obosită după tropăiala de peste zi, dar locul arăta atât de fain, atmosfera era așa de plăcută și proiecția atât de captivantă, că mi-a pierit tot somnul.
Despre socializare. Asta variază de la om la om, dar cred că este greu să mergi la TIFF și să stai de unul singur, complet plictisit. Eu una am dat peste o grămadă de cunoscuți, ba pe la o petrecere, ba pe la o bere, ba prin oraș la plimbare. Agitația parcă mai mare era seară de seară fix lângă piață, pe strada Universității. La Casa TIFF se petrece mai mereu ceva, că doar este inima organizatorică a festivalului. Iar imediat lângă e barul Sisters, unde e mai mereu plin și noaptea e atmosferă de petrecere de stradă. Am mai aruncat un ochi pe la Joben, Che Guevara și Zorki, și am stabilit că, oricum, e plin orașul de posibilități de alcoolizare și socializare. Și-apoi, se știe, ți-e mai mare dragul să te plimbi pe străzile și dealurile Clujului, mai ales că în perioada asta sunt înfloriți tooooți trandafirii.
Despre mâncare. Dacă la filme nu am ajuns atât de mult, ei bine, la mâncare lucrurile stau cu totul altfel. Am bifat tot ce s-a putut, chiar dacă plecasem la drum cu mantra “Hai să facem o vacanță light.” Recomand cu căldură Pizzeria D’autore, pentru că e pizza e bună, pentru că locul este fain și pentru că radioul merge pe un post italian. Mai recomand musai Cofetăria Friandise, pentru că au o înghețată nemaipomenită de rubarbă și soc, pavlove, și ciocolăți și multe alte bunătățuri pe care nu am apucat să le testez. Dacă ești la Cluj, treci și pe la Vărzărie. Cu toate că auzisem păreri controversate, i-am dat o șansă și nu a fost rău deloc. Varza a la Cluj este excelentă, prețurile mici și locul autentic. Pentru o interpretare mai modernă a clasicelor transilvănene, de dat o tură pe la Zama. Au zemuri pe gustul tuturor și nu numai, servire rapidă și un decor foarte frumos. Pentru cafele și alte minuni cofeinizate am încercat Meron. Aud că ar fi unul și în București, dar cum eu una îmi fac de cap cu cofeină mai mult în vacanțe, habar nu aveam despre el. Am și o contrarecomandare: Casa Boema. Locul este absolut superb, grădina minunată, dar mâncarea și servirea lasă mult de dorit și în niciun caz nu justifică prețurile.
Bonus. Dacă tot mergi la Cluj la TIFF, poți foarte bine să dai o fugă până la Turda, să vezi salina aferentă. Eu nu o mai accesasem anterior, așa că m-am bucurat tare și de premiera asta. Salina a fost parcă mai impresionantă decât în poze, destul de răcoroasă și extrem de plină, că nah, vacanță pentru toți. Pe mine m-a dus cu gândul la Lord of the Rings și muntele dwarfilor, dar probabil ăsta e doar filmul meu. Oricum ar fi, merită clar drumul de jumătate de oră din Cluj.
Am plecat de la TIFF teribil de deprimată că mă întorc acasă și clar hotărâtă să mai revin. A fost fix așa cum mă așteptam și cum auzisem. Un soi de deplasare cu tot cu prietenii în alt oraș foarte fain și ofertant. Cu toate bunătățile menite să bucure ochiul, urechile și stomacul.
united colors of mihaela 